Spaniolul Carlos Alcaraz a declarat că s-a surprins pe el însuşi rămânând concentrat în ciuda faptului că a fost înţepat în frunte la Indian Wells, joi, după ce sfertul de finală împotriva lui Alexander Zverev a fost întrerupt de un roi de albine, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numărul doi mondial servea în al treilea game al meciului atunci când albinele s-au năpustit asupra sa. Tânărul de 20 de ani a încercat să le îndepărteze cu racheta, dar în cele din urmă a fugit să se adăpostească după ce a fost înţepat.

Alcaraz, care a obţinut o victorie cu 6-3, 6-1 pentru a se menţine în lupta pentru apărarea titlului, a declarat că albinele l-au asaltat.

"Am văzut câteva albine în jur, dar am crezut că sunt doar câteva, nu prea multe", a declarat el. "Dar am văzut cerul şi erau mii zburând, unele erau lipite de părul meu, altele veneau spre mine. A fost o nebunie. Am încercat să stau departe de ele, dar a fost imposibil".

Jocul s-a reluat după o oră şi 48 de minute, timp în care a fost chemat un apicultor pentru a controla situaţia.

"Când am intrat pe teren, erau câteva albine în colţ, ne deranjau. Nu puteam să începem să jucăm din nou. Când am decis să ne încălzim un pic să vedem cum merge, am lovit câteva mingi şi am văzut câteva albine în jurul meu", a declarat Alcaraz.

"Nu puteam să mă concentrez pe minge, mă concentram pe albine şi încercam să le (ţin) la distanţă. De aceea ne-am oprit de câteva ori înainte de a reîncepe meciul. După aceea, am decis să ne încălzim şi am văzut că albinele nu mai erau prin preajmă. Am încercat să nu mă mai gândesc la ele. A fost un meci foarte important pentru mine. M-am surprins pe mine însumi că am rămas concentrat pe meci, nu pe albine".

Jucătoarea americană Coco Gauff, care a intrat şi ea în acţiune la sfârşitul zilei, a declarat că a fost uşurată că a evitat invazia.

"Este cel mai nebunesc lucru pe care l-am văzut vreodată pe un teren de tenis", a spus Gauff. „Sperăm că nu se va mai întâmpla niciodată, cel puţin nu mie".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.