Simona Halep, locul 2 WTA, va evolua în turul doi la turneul de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells cu sportiva cehă Barbora Strycova, în timp ce Mihaela Buzărnescu, cap de serie 29, o va întâlni pe australianca Daria Gavrilova..

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Barbora Strycova, locul 50 mondial, a trecut în primul tur de elveţianca Viktorija Golubici, venită din calificări şi locul 82 mondial, scor 6-2, 7-6 (4).

Halep şi Strycova s-au mai întâlnit de cinci ori până acum, de patru ori impunându-se sportiva din România.

Daria Gavrilova, locul 53 mondial, a trecut de ucraineanca Daiana Iastremska, locul 37, scor 6-2, 5-7, 6-2, iar în turul doi va juca în compania Mihaelei Buzărnescu, poziţia 31 WTA.

Mihaela Buzărnescu şi Daria Gavrilova s-au mai întâlnit o singură dată, în februarie, la turneul de la Acapulco, când s-a impus sportiva din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.