Meciurile etapei a VII-a din prima ligă franceză au fost marcate de grave incidente soldate cu răniţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un autocar cu fani ai echipei Bordeaux a căzut, miercuri, într-o ambuscadă organizată de suporterii formaţiei Montpellier, soldată cu o încăierare în urma căreia 16 persoane au fost rănite uşor, potrivit AFP.

Prefectul departamentului Herault, Hugues Moutouh, a condamnat "foarte ferm aceste acte de mare violenţă" şi a asigurat într-un comunicat de presă "că vor fi luate toate măsurile necesare pentru a sancţiona şi interzice sever aceşti huligani pe stadioane".

"Un autocar cu suporteri din Bordeaux a fost victima unei adevărate ambuscade din partea suporterilor echipei Montpellier, care îi aşteptau la un sens giratoriu, la scurt timp după ieşirea de pe autostradă" la intrarea în Montpellier, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

Cu fumigene şi înarmaţi cu bare de fier, fanii din Montpellier s-au luat la bătaie cu pasagerii din autocar, au precizat poliţiştii şi prefectura.

Autobuzul a ajuns încele din urmă la Stadionul Mosson, unde paramedicii au avut grijă de răniţi, 16 la număr, cu răni minore, potrivit serviciilor de urgenţă. Nu au avut loc reţineri pentru moment, a precizat poliţia, care încearcă să-i identifice pe făptaşi.

Partida de la Montpellier s-a terminat al egalitate, scor 3-3.

De asemenea, după meciul Angers - Olympique Marseille, scor 0-0, suporterii celor două echipe s-au luat la bătaie în stadion.

După fluierul final, suporterii din Marsilia au părăsit sectorul lor din tribună îndreptându-se către sectorul ultraşilor gazdelor, iar încăierarea iscată a fost înăbuşită cu ceva dificultate de forţele de ordine.

 

"A existat o provocare din partea tribunei gazdelor, cu degete ridicate şi cu petarde trimise către fanii din Marsilia. Aceştia din urmă au răspuns, este o schemă clasică şi stupidă, atât de o parte, cât şi de cealaltă. Nu acuz pe nimeni", a declarat presei Jacques Cardoze, managerul de comunicare al OM.

La Stadionul Raymond Kopa, sectorul oaspeţilor este situat în aceeaşi peluză cu cel al ultraşilor locali, iar insultele reciproce dintre cele două grupuri sunt frecvente.

"Este o responsabilitate colectivă, nu există un stadion, o echipă... Putem vedea că lucrurile încep să se răspândească. Toată lumea trebuie să fie responsabilă pentru asta", a spus Cardoze.

"Oamenii trebuie să fie responsabili. Au fost lipsiţi de fotbal timp de 15 luni şi oamenii nu sunt suficient de inteligenţi pentru a-şi spune că vin să vadă fotbal, doar fotbal. Eu simt o mare tristeţe. Acest lucru nu este acceptabil", a insistat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.