Finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat, vineri, că gruparea sa îşi doreşte disputarea meciului de pe teren propriu cu CSU Craiova, dar terenul este prost din cauza vremii şi nu preconizează să situaţia se va îmbunătăţi.
"Am vrea să jucăm, dar terenul e prost. Am curăţat terenul de zăpadă ieri, instalaţia este pornită, dar terenul nu arată bine. Ieri părea ok, dar astă noapte s-a făcut un strat de gheaţă. E greu de spus că vom avea un teren bun pentru că temperaturile vor fi scăzute în continuare. Vom avea un teren pe care se va putea juca fotbal, dar nu ne-am gândit niciodată că jucăm fotbal la minus 18 grade la Botoşani. Noi vrem să jucăm, nu avem un teren mai prost faţă de ce am văzut în câteva locuri în România, dar ăsta nu este un mod de a ne îmbărbăta. Cred că România nu este pregătită din mai multe puncte de vedere. Oamenii nu o să vină la stadion. Eu garantez că noi facem toate eforturile, numai că nu te joci cu natura", a spus Iftime la sport.ro.
Valeriu Iftime a precizat că FC Botoşani invocă problema terenului nu pentru că se teme de CSU Craiova.
Meciul FC Botoşani - CSU Craiova, contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I, este programat sâmbătă, la ora 18.00.
Joi, o altă partidă din etapa XXIII, CSM Poli Iaşi - Astra Giurgiu, a fost amânată din cauza vremii.




























