Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovici a scris pe Twitter că nu a avut simptome, însă a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. El a mai spus că a fost o "idee proastă" pentru virus să-l provoace.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am fost testat negativ pentru Covid ieri şi am fost pozitiv astăzi. Nu am niciun simptom. Covid a avut curajul să mă provoace. Proastă idee", a scris Ibrahimovici pe Twitter.

 

Atacantul echipei AC Milan, Zlatan Ibrahimovici, este infectat cu noul coronavirus, a anunţat, joi, clubul italian.

Rezultatul pozitiv a venit după ce jucătorul a fost testat înaintea meciului cu Bodø/Glimt, din turul trei preliminar al Ligii Europa.

AC Milan a precizat că jucătorul a fost plasat în carantină la domiciliul său.

Fostul fotbalist englez Gary Lineker a reacţionat cu umor la anunţul testării pozitive pentru jucătorul suedez. "Am aflat că Ibra a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Gândurile mele se îndreaptă că virus în aceste vremuri dificile", a scris Lineker.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.