Conducerea clubului Heart of Midlothian, nou-promovat în prima ligă scoţiană, l-a anunţat pe fundaşul Mihai Popescu că nu mai intră în planurile antrenorului Robbie Neilson şi că îşi poate căuta altă echipă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El trebuie să părăsească gruparea scoţiană până la finalul lunii august. Fostul dinamovist mai are un an de contract cu Hearts, dar gruparea din Edinburg este dispusă să-l cedeze liber, ptrivit presei scoţiene.

Mihai Popescu, 28 de ani, a ajuns în Scoţia anul trecut, de la Dinamo, şi a jucat opt meciuri în liga a doua scoţiană, 23 în toate competiţiile.

În primele patru jocuri disputate de Heart of Midlothina în acest sezon, două în prima divizie şi două în Cupa Ligii, Popescu nu a evoluat niciun minut.

În prima parte a anului 2019, Mihai Popescu a mai jucat în Scoţia, 21 de partide în total, la St. Mirren, unde a fost împrumutat de Dinamo. Presa scoţiană notează că Popescu ar putea ajunge din nou la St. Mirren, care a dorit în urmă cu doi ani să-l transfere definitiv, dar nu s-a înţeles cu Dinamo.

Transferat la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare de la Academia de juniori a clubului Sporting Piteşti, în 2011, Mihai Popescu a debutat în tricoul alb-roşu la Dinamo 2 şi a mai evoluat în carieră pentru Dinamo Bucureşti, Dunărea Călăraşi, ACS Berceni şi FC Voluntari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.