Simona Halep a declarat că a descoperit relaxarea în joc, în acest an, şi astfel nu se mai critică atât de mult pe ea însăşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am prins ritmul de a trăi acasă şi este chiar foarte plăcut, mă simt bine şi am şi muncit destul de mult în această perioadă. Anul acesta trebuia să plecăm pe 15 decembrie, dar nu s-a mai întâmplat, s-a schimbat, s-a decalat totul şi acum mă bucur de faptul că pot să stau acasă atât de mult. (n.r. - ce găseşte pozitiv la anul 2020): Pentru toată lumea a fost greu. Şi pentru mine a fost, pentru că a fost alt ritm, ritmul vieţii a fost schimbat total şi nu a fost uşor să mă acomodez, dar consider că am adaptat anumite lucruri foarte bine la ceea ce aveam de făcut. Pot să iau două lucruri bune din acest an: Că am stat mai mult acasă şi m-am bucurat de familie şi de prieteni şi al doilea lucru a fost că am câştigat două titluri şi poate unul dintre cele mai importante e titlul de la Roma, pe care mi-l doream foarte mult şi chiar ajunsesem să-mi pun o presiune pentru că nu-l câştigasem încă. Acum, câştigândul anul acesta, mă siumt împlinită că am trofeul acela frumos de la Roma. În joc am descoperit relaxarea, mă bucur foarte mult de faptul că sunt pe teren şi nu mă mai critic atât de mult. Consider că am progresat foarte mult la acest aspect şi mă ajută mult pentru că pot să fiu mai lucidă în momentele grele ale unui meci şi avem parte de foarte multe momente grele pentru că e presiune mare, e cel mai înalt nivel din tenis şi e important să stai lucid şi să ai o anumită relaxare în gândire şi pe corp. Dacă eşti stresat nu îţi poţi gestiona corpul foarte bine, iar în viaţa personală am trăit şi eu ca un om normal, adică nu a trebuit să mai iau avionul săptămână de săptămână, nu a mai trebuit să schimb hotelul săptămână de săptămână, mâncarea, pentru că nu este un lucru uşor. Atunci când începi să te obişnuieşti cu ceva trebuie să schimbi din nou şi acest lucru nu este uşor pentru nimeni. Faptul că am stat acasă atât de mult, faptul că am făcut eu ordine în casă şi mi-am aranjat toate lucrurile mi-au dat nişte sentimente foarte plăcute şi sunt un om normal", a declarat Halep, într-un interviu acordat DigiSport.

Simona Halep a câştigat în 2020 trei trofee, la Dubai (Premier), la Praga (WTA International) şi la Roma (Premier 5).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.