Antrenorul Gheorghe Hagi a declarat că a fost obligat să-l promoveze la echipa mare a FC Viitorul pe atacantul Louis Munteanu, care a marcat primul său gol în Liga I la 17 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Erau importante cele trei puncte. Victoria a fost frumoasă, sunt trei puncte şi am ajuns la 28, e bine pentru noi, era important să câştigăm acasă acest meci foarte greu după înfrângerea din etapa trecută. Le-am spus băieţilor de la început că adversarii nu au nicio presiune, sunt o echipă periculoasă, a jucat foarte bine până acum şi trebuie să fim foarte conectaţi pe cele trei puncte. Sunt fericit şi a fost o victorie frumoasă. Ştiam că Chindia joacă foarte bine, e o echipa omogenă. E bine că şi ei, şi Academica Clinceni au venit din Divizia B şi joacă fotbal, joacă bine amândouă şi au omogenitate şi pun probleme în campionat, joacă de la egal la egal cu toate echipele. Boboc joacă foarte bine, e un fundaş lateral polivalent, şi stânga şi dreapta, are ambele picioare. A fost mijlocaş la juniori, la echipa mare l-am pus fundaş dreapta şi joacă din ce în ce mai bine, e talentat. Louis Munteanu a meritat golul, la juniori a dat o mulţime de goluri şi nu mai avea ce să facă pe acolo, pentru că deja era un pic faraon acolo şi atunci am fost obligat să îl aduc la echipa mare, să simtă, să vadă fotbalul mai puternic, să îl facă pe el să devină mai bun, să se antreneze, să sufere, să vadă cum e la seniori, dar are calitate multă. Calitatea numărul 1 a lui este că nu are teamă, are demarcare şi execuţii foarte bune cu ambele picioare, e un nouar clasic, e foarte bun. Cred că golul pe care l-a dat acum o să îi dea încredere iar lui George Ganea. Are nevoie de timp şi el pentru că în ultimii doi ani a jucat foarte puţin, e pe drumul cel bun. El vrea, dar încă nu are capacitatea să facă un meci întreg la ritmul care trebuie", a declarat Hagi.

FC Viitorul a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), formaţia Chindia Târgovişte, în primul meci al etapei a XV-a a Ligii I.

Au marcat Ganea '7, Boboc '26, Louis Munteanu '90+3.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.