Jucătorii Ianis Hagi, Patrick Petre, Marco Dulca, Vlad Dragomir, Alex Paşcanu, Mihai Dobre şi Florinel Coman au fost convocaţi de selecţionerul Daniel Isăilă în lotul de tineret pentru turneul de pregătire din Spania, care va avea loc în perioada 21-28 martie, a anunţat, marţi, site-ul FRF.
Cei 25 de jucători convocaţi de Daniel Isăilă sunt următorii:
Portari: Relu Stoian (Juventus Bucureşti), Arpad Tordai (FC Viitorul), Cătălin Cabuz (Chindia Târgovişte);
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Fundaşi: Alex Paşcanu (Leicester City), Tiberiu Căpuşă (FC Viitorul), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Ionuţ Nedelcearu (Dinamo Bucureşti), Răzvan Popa (Burgos FC), Alin Dudea (Dinamo Bucureşti), Paul Iacob (FC Braşov), Vlad Olteanu (Sepsi Sfântu Gheorghe), Andrei Radu (Aris Limassol);
Mijlocaşi: Marco Dulca (Swansea City), Dragoş Nedelcu (FC Viitorul), Andrei Cicâldău (FC Viitorul), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Carlo Casap (FC Viitorul), Ovidiu Moruţan (FC Botoşani), Ianis Hagi (AC Fiorentina), Vlad Dragomir (Arsenal Londra), Patrick Petre (Dinamo Bucureşti);
Atacanţi: Mihai Dobre (Bournemouth), Robert Răducanu (Concordia Chiajna), Florinel Coman (FC Viitorul), Adrian Petre (UTA Bătrâna Doamnă).
Doi dintre jucătorii selecţionaţi, portarul Cătălin Cabuz şi fundaşul Paul Iacob au fost remarcaţi la acţiunile de scouting organizate la Centrul Naţional Buftea.
Reunrea lotului va avea loc duminică, iar plecarea în Spania este programată la 21 martie.
Luni, 20 martie, de la ora 10.30, la Buftea, selecţionerul Daniel Isăilă va face declaraţii de presă, iar de la ora 11.00 este programată o sesiune de interviuri exclusive cu jucătorii.
În stagiul de pregătire din Spania, naţionala de tineret va susţine două meciuri amicale, cu Rusia, la 24 martie şi cu Danemarca, la 27 martie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.