Mijlocaşul brazilian Gustavo Di Mauro Vagenin a fost împrumutat de CS Universitatea Craiova în Emiratele Arabe Unite, la echipa Ajman Club, după ce, în iunie, îşi prelungise contractul cu gruparea oleteană pentru trei ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Şi din nou acest moment soseşte. Momentul pentru o altă provocare în cariera mea. Întotdeauna este greu să-mi iau rămas bun de la Craiova, unde mă simt acasă. Câte lucruri frumoase am făcut împreună?! De la sosirea mea în 2016, luptăm pentru titluri, am câştigat cupa şi ne-am apropiat şi alte dăţi, dar am fost mereu uniţi şi împreună. La Craiova am prieteni şi o legătură mare cu toţi suporterii. Din păcate, în ultimele 5 luni am rămas la Craiova, nu am putut să ne întâlnim pe stadion din cauza pandemiei. Nu a fost uşor, multe dificultăţi şi adversturi, dar chiar m-am gândit că toate astea se întâmplă, voi suporterii reuşiţi mereu să ne împingeţi", a declarat jucătorul de 28 de ani.

Gustavo a revenit la Craiova în martie, după ce a evoluat la Liaoning FC. În acest sezon al Ligii I, el a jucat şapte meciuri, toate ca rezervă, şi a marcat un gol.

El a mai fost legitimat la CSU Craiova în perioada iulie 2016 – iulie 2018, înainte de a pleca în China.

Gustavo a mai jucat în carieră la Salernitana, Novara, Lecce şi Messina.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.