Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în principiu deţinătorul drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I doreşte prelungirea contractului actual pentru încă cinci ani şi intenţionează să păstreze actualul sistem competiţional cu 14 echipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficialul LPF a exclus varianta propusă de Federaţia Română de Fotbal, cu 16 echipe din sezonul 2019-2020, precizând că decizia va fi luată de ligă împreună cu deţinătorul drepturilor tv.

"Am discutat foarte puţin în Adunarea Generală pentru că am considerat că nu este de comentat această propunere a federaţiei, pentru că Liga Profesionistă de Fotbal împreună cu televiziunile hotărăsc acest sistem competiţional, care după cum aţi văzut, a dat satisfacţie în anii trecuţi în ceea ce priveşte play-off-ul, play-out-ul. Împreună cu televiziunile agreăm acelaşi sistem. În momentul în care se va semna contractul va fi precizat sistemul. Azi a fost reprezentantul celor care deţin drepturile tv şi au intenţia de a prelungi pe cinci ani şi au zis că sunt de acord cu acest sistem şi că în principiu acesta va fi şi în 2019”, a spus Iorgulescu.

În locul sistemului cu 16 echipe propus de FRF, Iorgulescu ar prefera unul cu 12 echipe, plus un campionat de tineret şi un turneu de sală în perioada de iarnă: „Din punctul meu de vedere ar fi mai bun cu 12 echipe, ca să se termine play-off-ul şi play-out-ul în acelaşi timp. Cele 12 echipe să ia aceiaşi bani şi cu diferenţa să facem un campionat de tineret. Pentru cluburi ar fi un ajutor să aibă nişte jucători la tineret, în acelaşi timp şi echipa naţională de tineret ar avea mai mulţi jucători la dispoziţie. În plus, în iarnă s-ar termina mai devreme, în decembrie am putea face un turneu de sală al Ligii I în trei oraşe, cum ar fi Craiova, Cluj şi Bucureşti. Şi să-şi ţină fotbaliştii în activitate, iar pentru televiziuni ar fi de interes. Eu am zis că decât 16 echipe, mai bine un campionat cu 12 echipe, cu un campionat de tineret şi un turneu de sală. Cred că şi pentru televiziuni ar fi mai bine că ar avea trei produse pe acelaşi contract”.

În ceea ce priveşte propunerea FRF de a organiza un meci de baraj pentru participarea în cupele europene între locul 7 din play-out şi ultima echipă de pe loc calificabil în Liga Europa din play-off, Iorgulescu a spus că e greu de găsit încă o dată în calendar. „Asta va discuta Liga Profesionistă de Fotbal cu televiziunile şi vedem dacă este utilă sau nu. Oricum play-out-ul se termină mai târziu şi ar trebui să găsim încă o dată de jucare a acestui meci şi până la 30 iunie trebuie comunicate echipele la UEFA care participă în cupele europene. Aici cred că este o problemă”, a mai spus preşedintele ligii.

Gino Iorgulescu a precizat că înjumătăţirea punctelor după sistemul regulat este utilă întrucât diminuează diferenţele dintre echipe şi campionatul devine mai atractiv: "Antrenorii se plâng doar când au un interes, când semnează contractele nu refuză. Ei sunt în cunoştinţă de cauză când semnează contractele, ăsta este sistemul. Dacă semnează în altă ţară nu spun nimic. Înjumătăţirea punctelor este foarte utilă pentru că creşte interesul pentru campionat, apropiindu-se echipele unele de altele.”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.