Gimnasta Denisa Golgotă a obţinut, duminică, medalia de aur în finală la sol, la Cupa Mondială de la Szombathely. Ella Creţu Oprea şi Anamaria Mihăescu nu au trecut de calificări.
Denisa Golgotă a fost notată cu 12.750, cu care s-a clasat pe primul loc, la fel ca în calificări, când a avut însă o notă mult mai mare (13.400).
Pe podium au mai urcat Julia Soares (12.55) şi Julia Coutinho (12.250), ambele din Brazilia.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
România a mai fost reprezentată de gimnastele Ella Creţu Oprea şi Anamaria Mihăescu, care nu au trecut însă de calificări. La FIG World Challenge Cup 2025 de la Szombathely, gimnastele tricolore au fost însoţite de antrenorii Corina Moroşan şi Florin Cotuţiu.
În competiţie au luat startul gimnaşti din 40 de ţări.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.