Antrenorul Ionel Gane speră ca echipa lui, Dinamo, să-şi ia revanşa în cupă în faţa rivalei FCSB, după înfrângerea de miercuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am intrat mai slab în meci, mai ales primele 10-15 minute, când ei au înscris şi au mai avut două ocazii, după care eu cred că am echilibrat şi pe finalul reprizei am avut noi două ocazii mari, prin Sorescu şi Anton. A doua repriză a fost mai mult de luptă, de contact. Steaua a fost foarte bună pe tranziţie, pe contratac, au jucători foarte buni pe faza de atac şi nu e uşor să le faci faţă. Deşi eram în zece, cu puţin noroc puteam să egalăm. Pe Tănase trebuia să-l atacăm mai repede, să nu-l lăsăm să intre în centru, a trecut prea uşor la faza aia şi nimeni nu l-a întâmpinat. A contat foarte mult, să începi cu 0-1 nu e uşor, pentru că se schimbă radical jocul şi modul de a gândi. Am preferat să-l bag pe Vlad Achim, un jucător cu experienţă, într-un sistem de 4-2-3-1, să mă ajute să închid acolo culoarele şi să am superioritate la mijloc. Păcat am primit cartonaşul roşu, pentru că eram într-un moment bun. Trebuie să învăţăm din acest meci şi să ne revanşăm în cupă. Nu avem mult timp la dispoziţie să ne plângem după acest meci, trebuie să ne refacem şi la luptă din nou! Avem două meciuri foarte tari, la Craiova şi cu FCSB în cupă", a declarat Gane, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

FCSB a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Dinamo, în etapa a XXI-a a Ligii I. Gazdele au jucat în inferioritate numerică, din minutul 79, când a fost eliminat Steliano Filip.

A marcat: Tănase '9.

FCSB conduce în clasament, cu 48 de puncte, urmată de CFR Cluj, cu 44 de puncte, şi CS Universitatea Craiova, cu 40 de puncte.

Dinamo rămâne pe locul 9, cu 25 de puncte, la egalitate cu FC Viitorul, de pe locul 8, şi cu Gaz Metan Mediaş, de pe locul 10.

Dinamo şi FCSB două echipe se vor întâlni şi la 10 februarie, în optimile Cupei României.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.