Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG) anunţă că a solicitat Comisiei pentru tineret şi sport din Camera Deputaţilor sprijin pentru constituirea, la nivelul acestei camere a Parlamentului, a unei comisii nepermanente de anchetă pentru “investigarea abuzurilor Ministerului Sportului”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul unei audieri care a avut loc în şedinţa ordinară a Comisiei de miercuri, 16 noiembrie, o delegaţie a Federaţiei formată din preşedintele Alexandru Hălăucă şi secretarul general Alexandru Nistor a prezentat deputaţilor membri ai comisiei situaţia actuală şi intervenţiile Ministerului Sportului, care abuzează de prerogativele sale cu unicul scop de a îndepărta conducerea actuală a FRHG.

Decizia Ministerului Sportului de a suspenda conducerea aleasă a federaţiei vine după aproape doi ani în care am fost subiectul a numeroase controale care ne-au blocat activitatea. Fără excepţie, niciunul dintre controalele derulate în perioada 2021-2022 de către Curtea de Conturi, Audit extern, Audit de la Ministerul Sportului şi respectiv Corpul de control al ministrului Sportului nu a identificat încălcări ale legislaţiei, regulamentelor şi statutului FRHG.

Într-un interviu apărut în spaţiul public în ultimele 24 de ore, ministrul Sportului, domnul Eduard Novak, a susţinut că în „în toate controalele efectuate (reprezentaţii Federaţiei n.n.) nu au vrut să ne dea documente”. Respingem aceste afirmaţii – sunt numeroase documente trimise la Ministerul Sportului, precum şi o serie de întrebări şi adrese oficiale depuse la registratura instituţiei care au rămas fără răspuns.

Afirmaţiile ministrului arată modul în care domnia sa vrea să conducă sportul românesc: autoritar, cu dispreţ faţă de statute, regulamente şi, până la urmă, cu o lipsă totală de respect faţă de oameni, profesionişti în domeniul sportului. Cităm: „aşa ceva nu se poate permite. Ministerul a intervenit şi în Federaţia de Ciclism, a intervenit şi în Federaţia de Baschet şi în Federaţia de Tenis, peste tot unde sunt probleme trebuie să intervenim, pentru că noi trebuie să reglementăm, să apărăm legea”, a notat FRHG într-un comunicat.

Astfel, chiar domnia sa recunoaşte starea conflictuală pe care o întreţine în relaţia cu mai multe federaţii.

Referitor la acuzaţiile din comunicatul de presă privind faptul că am acţionat „iresponsabil” renunţând la finanţarea oferită de minister, facem precizarea că aceasta este forma extremă de protest la care am decis să recurgem pentru a atrage atenţia asupra presiunilor care se fac asupra noastră.

Reamintim că Ministerul Sportului a suspendat efectele Hotărârii adoptate în mod statutar în Adunarea Generală Ordinară de Alegeri din data de 15 septembrie 2022. Suspendarea Hotărârii AG s-a făcut printr-o decizie unilaterală a Ministerului, care a decis că ar fi trebuit să fie lăsate să voteze 12 structuri sportive participante în cadrul FRHG care aveau suspendat dreptul de vot deoarece nu îşi plătiseră în termen datoriile istorice către federaţie, amenzile şi alte obligaţii”, a adăugat federaţia.

În acest moment, activitatea FRHG este blocată ca urmare a reclamaţiilor şi controalelor.”

De ce am devenit brusc atât de importanţi?

Cum se menţionează deja în noua Strategie Naţională pentru Sport, hocheiul a devenit sport prioritar de interes naţional. Aşteptăm şi măsurile pentru a transpune în fapte acest deziderat.

Federaţia a iniţiat un program – „Hochei în şcoli” –, pentru care am găsit deschidere doar la Ministerul Educaţiei. În acelaşi timp, din România am exportat constant juniori în Ungaria. Concret, în perioada 2015-2021 au plecat anual în Ungaria între 40 şi 60 de hocheişti cu vârsta de sub 18 ani, copii pregătiţi la şcoli de hochei care aparţin de Ministerul Educaţiei, Ministerul Sportului sau primării, pregătiţi deci pe bani publici. Pentru aceşti copii nu s-a plătit nicio taxă de transfer.

Au fost luate în întregime echipele cu jucători de 18 ani de la şcolile sportive din Miercurea Ciuc şi Gheorgheni şi au fost transferaţi jucătorii la cluburi private din zonă; antrenorii care  s-au opus acestor transferuri au fost îndepărtaţi de la cluburile şcolare din Miercurea Ciuc şi Gheorgheni.

Mai amintim că în următoarea perioadă Federaţia ar putea beneficia de fonduri importante în contextul în care România urmează să aplice pentru Jocurile Olimpice de Tineret din 2028.

Activitatea hocheistică din toate regiunile ţării – inclusiv din partea de sud – se află pe un trend ascendent. Odată reactivate regiuni ca Muntenia şi Moldova, jucătorii de aici vor conta pentru echipele naţionale”, a menţionat forul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.