Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că situaţia financiară a STB, acumulată în mai mulţi ani, este foarte, foarte proastă iar administratorul judiciar va încerca ca în următorii ani să scape societatea de faliment. El a dat asigurări că transportul public nu va fi afectat de insolvenţă şi se va menţine în aceiaşi parametri pe care îi avem în acest moment, poate chiar se vor îmbunătăţi, datorită eficientizării.
”Situaţia financiară a STB, acumulată în mai mulţi ani, este foarte, foarte proastă şi noi încercăm ca prin ceea ce facem în acest moment şi ceea ce se va întâmpla de acum înainte, practic administratorul judiciar face, desemnat de către instanţă, nu de către Primăria Capitalei, e bine să ştiţi acest lucru, va încerca ca în următorii ani să scape societatea de faliment”, a spus primarul Capitalei într-o conferinţă de presă.
El a precizat că îi asigură pe bucureştieni că transportul public nu va fi afectat de această stare de insolvenţă.
”Transportul public se va menţine în aceiaşi parametri pe care îi avem în acest moment, poate chiar se vor îmbunătăţi, datorită eficientizării. Un alt scop al insolvenţei este să încercăm şi să salvăm locul de muncă ale oamenilor. Cu prioritate pe şoferii şi vatmani, aşa cum am spus-o şi în trecut”, a precizat Ciprian Ciucu.
”Am cerut foarte clar conducărilor STB ca, împreună cu sindicatele, să vină cu un plan de reorganizare, restructurare, eficientizare, de la contractul colectiv de muncă şi până la digitalizare. Şi nu s-a întâmplat nimic. Au stat o lună, două, trei, patru, cinci, şase, nu s-a întâmplat nimic. Şi vreau să vă zic că în acea săptămână în care v-am invitat aici şi am zis că o să cer Consiliul General insolvenţa STB să voteze Consiliul General, faptul că a votat Consiliul General cu o largă majoritate, au fost câteva abţineri, mi s-a părut fabulos, pentru că este singura noastră şansă de a salva STB. Acest proces de insolvenţă. De a salva locuri de muncă ale oamenilor cinstiţi, oamenilor care muncesc în STB, de a mai curăţa STB-ul de cei care încearcă de foarte multe ori să şunteze şi aţi văzut nenumărate exemple şi sunt mult mai multe (..) Deci, alternativa, dacă nu vom duce în trei, patru ani la capăt această insolvenţă, ar fi falimentul. Şi nu vrem acest lucru”, a precizat Ciprian Ciucu.
Primarul a menţionat că nu el, ca primar general, a dus societatea în această situaţie.
”Eu sunt cel care, când am văzut proporţiile dezastrului, a luat o decizie, am propus Consiliului General o decizie care şi acum mi se pare în continuare decizia corectă. Şi mai avem companii municipal, mai avem companii municipale care nu sunt bine”, a subliniat el.
”Le cer angajaţiilor din STB să aibă încredere în acest proces. Evident, sunt unii care vor fi dezavantajaţi, cei care au avut până acum privilegii, în zonele Casa de Sănătate sau cum se cheamă Centrul de Sănătate, (..) care aparţine Sindicatului şi aparţine STB. Întregul sistem era gândit în aşa fel încât să fraudeze Societatea de Transport Public. Întregul sistem, de la angajări, familii şi aşa mai departe. Totul a fost gândit. Fostul RATB a devenit fostul STB cu aceleaşi metehne.
După ce s-a schimbat din RATB, care a ajuns în faliment şi s-a finanţat STB, era aceeaşi mărie cu altă pălărie. Ca să fie foarte clar”, a spus el.
Primarul a menţionat că vor urma nişte ani în care scopul comun este tocmai să stabilizeze compania şi să aibă un cost care să fie suportabil.
”Orice serviciu public, ca să poată fi livrat populaţie, trebuie să fie suportabil”, a spus el.



























