Fostul căpitan al echipei Manchester United, Antonio Valencia, a anunţat într-un mesaj publicat miercuri pe contul său de Instagram că a participat la salvarea unui bărbat care voia să se sinucidă aruncându-se de pe un pod din Ecuador, relatează L'Equipe.
Revenit în Ecuador ca antrenor secund al academiei sale din Tumbaco la începutul anului 2024, Antonio Valencia povesteşte că a fost martorul unei scene dramatice. „Aseară (n.r. - marţi), am trăit o experienţă dureroasă: un tânăr voia să se sinucidă aruncându-se de pe acest pod”, a explicat fostul fundaş dreapta al Manchester United (2009-2019) în descrierea unei postări publicate miercuri pe contul său de Instagram, care conţine o înregistrare video a incidentului parţial ascunsă de un emoji.
„Am coborât din maşină şi m-am apropiat de el. Am încercat să vorbesc cu el. Slavă Domnului, m-a recunoscut şi am încercat să-i spun câteva cuvinte de încurajare, ceea ce a fost foarte dificil. Din fericire, familia lui a sosit şi el a decis să nu-şi pună capăt zilelor”, a adăugat el.
„ Să avem grijă de noi, de mintea noastră, de inima noastră, sănătatea noastră mentală este foarte importantă, să avem grijă de toate acestea, vă rog. Viaţa este foarte fragilă”, a concluzionat fostul internaţional ecuadorian (99 selecţii, 11 goluri), care şi-a încheiat cariera de jucător în mai 2021, după jumătate de sezon la Querétaro FC (Mexic).
„Eşti un om mare, frate, întotdeauna încerci să-i ajuţi pe ceilalţi”, a comentat mijlocaşul ofensiv al Fulham, Andreas Pereira, fost coechipier al lui Valencia la Red Devils între 2016 şi 2019.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.