Fostul preşedinte al FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, este acuzat de către justiţia spaniolă de abuz în serviciu şi administrare neloială în timpul celor şase ani în care a condus clubul catalan, relatează AFP, confirmând informaţiile apărute în presă.
Bartomeu, preşedinte al Barça între 2014 şi 2020, va trebui să dea explicaţii în faţa unui judecător pentru comisioane ascunse acordate fără consultarea consiliului de administraţie, în special în cazul transferului brazilianului Malcolm de la Bordeaux, recrutat în 2018 pentru peste 40 de milioane de euro.
Potrivit unui document judiciar consultat de AFP, procuratura îl acuză pe fostul preşedinte blaugrana de „administrare neloială” şi de „prejudicierea” clubului său „prin neglijarea obligaţiilor de diligenţă şi loialitate” pe care le implica funcţia sa. Procuratura explică şi faptul că este interesată în special de diverse operaţiuni financiare „nejustificate”, în valoare de câteva milioane de euro.
Într-un comunicat transmis mai multor mass-media, avocaţii lui Josep Maria Bartomeu recunosc că acesta din urmă ar fi putut „comite greşeli”, dar denunţă cele patru proceduri „fără precedent” care îl vizează în prezent, „fără dovezi” că fostul preşedinte al clubului din Barcelona ar fi obţinut „un beneficiu patrimonial” din vreuna dintre acestea.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.