FCSB anunţă că fostul mijlocaş Marcel Abăluţă a fost cooptat în staff-ul tehnic al echipei, urmând să îndeplinească rolul de antrenor secund.
Tehnicianul în vârstă de 48 de ani a început deja munca, participând la antrenamentul de luni după-amiază.
Marcel Abăluţă s-a născut la 13 februarie 1971, în Bucureşti şi a debutat în Liga 1 la Steaua, pe 14 aprilie 1990, într-o victorie cu 5-3 împotriva celor de la Farul Constanţa. Între 1990 şi 1992 a evoluat la Steaua Mizil, fiind transferat, la începutul lui 1993, de Petrolul Ploieşti, echipă alături de care a câştigat Cupa României, în 1995. În 1996 a ajuns la FC Argeş Piteşti, unde a jucat doar în tur, fiind transferat la Farul Constanţa, unde a jucat până în 2003 şi a fost unul dintre cei mai apreciaţi jucători. S-a retras în 2004, după un sezon petrecut la Callatis Mangalia, în liga secundă. A adunat 248 de meciuri şi 6 goluri în Liga 1, precum şi 4 partide în Cupa Cupelor (cu Petrolul Ploieşti).
Ca antrenor, le-a pregătit pe FC Clinceni şi ACS Berceni din postura de principal, iar ca secund a lucrat cu Marius Baciu, Laszlo Balint, Mugur Bolohan sau Ciprian Urican.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.