Fostul fotbalist George Weah, premiat cu Balonul de Aur în 1995, a câştigat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Liberia, obţinând 61,5 la sută din voturile exprimate. Weah va fi astfel noul preşedinte al Liberiei, învingându-l Joseph Boakai, vecepreşedintele în funcţie. Aceste alegeri vor marca primul transfer democratic de putere în această ţară, din 1944.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alegerile s-au desfăşurat marţi, iar numărătoarea s-a încheiat joi.

George Weah, în vârstă de 51 de ani, şi Joseph Boakai, 73 de ani, au ajuns în turul doi al alegerilor, ambii promiţând să lupte împotriva sărăciei şi corupţiei într-o ţară în care mulţi oameni nu au acces la curent electric şi apă potabilă.

Turul doi al alegerilor din Liberia a fost amânat mai mult de o lună, după ce Boakai şi încă un candidat au acuzat situaţii de fraudă la primul tur al alegerilor, în octombrie. Curtea Supremă din Liberia a respins aceste acuzaţii.

Liberia este condusă de 12 ani de Ellen Johnson Sirleaf, prima preşedintă aleasă într-o ţară africană. Sub conducerea sa, s-a consolidat pacea în Liberia, ţară în care războiul civil s-a încheiat în 2003. Însă criticii, inclusiv majoritatea tinerilor liberieni, susţin că ultimii ani au fost marcaţi de corupţie în administraţie şi că Sirleaf a făcut prea puţin pentru a-i scăpa pe liberieni de sărăcie. În plus, Liberia a fost afectată în ultimii ani şi de Ebola, mii de oameni murind din această cauză în perioada 2014-2016.

Weah a obţinut în primul tur de scrutin 38 la sută din totalul voturilor, iar Boakai 29 la sută.

George Weah a fost un atacant de succes, el evoluând la mari cluburi europene, ca AS Monaco, Paris Saint-Germain, AC Milan, Chelsea, Manchester City şi Olympique Marseille. El a îmbrăcat de 60 de ori tricoul naţionalei Liberiei, pentru care a înscris 22 de goluri. Weah este singurul african câştigător al Balonului de Aur.

În 2014, Weah a fost ales senator şi a mai candidat la prezidenţiale în 2005, fiind învins de actualul şef al statului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.