Fostul internaţional Florin Gardoş şi-a anunţat, sâmbătă seară, retragerea din activitatea de fotbalist, el postând un mesaj pe Facebook.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 “„Florine, hai că intri!”

În anul 2008 eram rezerva echipei Concordiei Chiajna, care juca în Liga 2. Aveam acasă un poster cu Steaua, cu bucuria câştigării titlului din 2006.

Era prima etapă, la Ploieşti. Stăteam pe bancă în timpul meciului şi mă gândeam: „Ce tare ar fi să ajung la Steaua!”. Apoi mi-am dat una peste ochi şi mi-am dat seama că eu nici nu apucasem să debutez în Liga a 2-a. Nea Liţă a strigat la mine: „Florine, hai că intri!”.

16 august 2010, ajunsesem la Steaua. A 4-a etapă din tur, in Ghencea. Stăteam pe bancă şi mă gândeam: „Wow, sunt la Steaua! Cum ar fi s-ajung în Premier League?”. M-am scuturat repede şi mi-am dat seama că eu nici nu apucasem să debutez în Liga 1. "Mister" Ilie Dumitrescu a strigat la mine: „Florine, hai că intri!”.

În 2014 am ajuns în Premier League, de data asta antrenor era Ronald Koeman. Şi povestea s-a repetat.

La 23 de ani de când am călcat prima oară pe un stadion de fotbal, am decis că e momentul oportun să pun punct carierei de fotbalist profesionist.

Le mulţumesc antrenorilor, colegilor, suporterilor şi tuturor celor care m-au ajutat să-mi trăiesc visul.

Pentru mine urmează un nou capitol. Vă mulţumesc că îmi sunteţi alături”, a notat Gardoş.

În vârstă de 33 de ani, Gardoş a jucat de-a lungul carierei pentru Concordia Chiajna, Steaua, Southampton, Universitatea Craiova, Poli Iaşi şi, ultima dată, Academica Clinceni. El a făcut parte din naţionala României în perioada 2011-2012, evoluând în 13 meciuri.

Are în palmares titlul de campion al României cu Steaua în 2013 şi 2014, Cupa României în 2011 tot cu Steaua şi în 2018 cu Universitatea Craiova şi Supercupa României cu Steaua în 2014.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.