Patru echipe din Anglia vor lupta în acest an pentru trofeul Ligii Campionilor şi trofeul Ligii Europa, o premieră în istoria cupelor europene.
Liverpool a eliminat FC Barcelona şi Tottenham a trecut de Ajax Amsterdam, astfel că vor juca pentru trofeul Ligii Campionilor la 1 mai, pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid.
Trofeul Ligii Europa va fi disputat de Chelsea, care a eliminat Eintracht Frankfurt, şi Arsenal, învingătoare în faţa Valenciei. Meciul va avea loc la 29 mai, la Baku.
Exceptând Liverpool, celelalte trei echipe, Chelsea, Arsenal şi Tottenham, sunt din Londra.




























