Federaţia Engleză de Fotbal a formulat joi 74 de acuzaţii împotriva clubului Chelsea, invocând încălcarea regulamentului privind agenţii de fotbal, regulamentul privind colaborarea cu intermediarii şi regulamentul privind investiţiile terţilor în jucători, relatază Reuters şi BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Conduita care face obiectul acuzaţiilor se referă la perioada 2009-2022 şi în principal la evenimente care au avut loc între sezoanele 2010-11 şi 2015-16”, a precizat FA într-un comunicat.

Chelsea are termen până pe 19 septembrie să răspundă acuzaţiilor.

Oligarhul rus Roman Abramovich a deţinut controlul asupra clubului între 2003 şi 2022. Anul trecut, el a vândut Chelsea unui consorţiu condus de investitorul american Todd Boehly şi firma de capital privat Clearlake Capital.

„În timpul unei verificări amănunţite înainte de finalizarea achiziţiei, grupul de proprietari a constatat existenţa unor rapoarte financiare potenţial incomplete privind tranzacţiile istorice şi alte posibile încălcări ale regulilor FA”, se arată într-un comunicat al clubului Chelsea.

„Imediat după finalizarea achiziţiei, clubul a raportat aceste aspecte tuturor autorităţilor de reglementare relevante, inclusiv FA. Clubul a dat dovadă de o transparenţă fără precedent în timpul acestui proces, inclusiv prin acordarea accesului complet la dosarele clubului şi la datele istorice.”
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.