FC Bruges a câştigat al 20-lea titlu de campioană a Belgiei

FC Bruges a câştigat al 20-lea titlu de campioană a Belgiei
FOTO: FC Bruges

FC Bruges a devenit joi seara pentru a 20-a oară campioana Belgiei, pentru a 5-a oară în ultimii şapte ani, după ce a înregistrat un egal (2-2) în deplasare la Mechelen.

Echipa a profitat de pasul greşit al urmăritoarei sale, Union Saint-Gilloise (0-0 la La Gantoise), pentru a-şi păstra avansul de patru puncte cu o etapă înainte de finalul play-off-ului. Acest titlu îi asigură clubului flamand participarea, pentru a treia oară consecutiv, la faza ligii din Liga Campionilor.

Bruges a ajuns în optimile de finală în 2025 şi s-a oprit în baraje în 2026 în faţa unei viitoare semifinaliste, Atlético Madrid, după ce a înregistrat prestaţii bune în faza grupelor (victorii cu 4-1 împotriva lui Monaco şi cu 3-0 împotriva lui Marseille, egal 3-3 cu FC Barcelona, printre altele).

Sezonul echipei din Bruges nu a fost însă unul liniştit. Aflată pe locul trei la jumătatea campionatului, echipa „Blauw en Zwart” s-a despărţit de antrenorul Nicky Hayen la începutul lunii decembrie, înlocuindu-l cu croatul Ivan Leko, adus de la La Gantoise.

Jucătorii de la Bruges au avut, în special, cel mai bun atac din faza regulată (59 de goluri) şi apoi din play-off (27), datorită eficienţei celor doi golgheteri ai campionatului (16 goluri), grecul Christos Tzolis (plus 21 de pase decisive) şi germanul Nicolo Tresoldi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră