Suporterul daneză căruia i-a fost confiscat de către stewarzi drapelul în culorile curcubeului înaintea meciului de la Baku Cehia – Danemarca, de la Euro-2020, a vorbit pentru dr.dk despre situaţia în care s-a aflat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Un steward oficial a venit la mine şi mi-a tras din mâini steagul. Înainte de plecarea la Baku m-am gândit că mergem într-un loc în care drepturile omului nu sunt o problemă. Am fost foarte sceptic cu privire la faptul că CM va avea loc în Qatar, astfel că m-am gândit că aş fi ipocrit dacă nu fac ceva”, a explicat Kristoffer Fons, potrivit The Guardian.

Organizaţia Danske Fodboldfans a anunţat oe Twitter că steagul i-a fost înapoiat bărbatului.

Cu puţin timp înaintea startului partidei Cehia - Danemarca, meci din cadrul sferturilor de finală ale Euro-2020, doi stewarzi au confiscat de la un suporter danez un drapel în culorile curcubeului, simbolul mişcării LGBT. Informată fiind despre acest incident, UEFA a deschis o anchetă.

Acest nou incident aminteşte de una dintre cele mai aprinse controverse ale acestei ediţii a Campionatului European, care s-a iscat atunci când oraşul Munchen a dorit să-şi ilumineze stadionul în culorile curcubeului înainte de meciul Germaniei împotriva Ungariei. Intenţia era de a protesta faţă de adoptarea unei legi adoptate în Ungaria, ţară acuzată de discriminare împotriva homosexualilor, însă UEFA a interzis această formă de protest.

Mai mulţi sponsori principali ai Euro-202, printre care Volkswagen, şi-au arătat apoi solidaritatea prin difuzarea pe stadioane a publicităţii în culorile comunităţii LGBT, în timpul meciurilor din optimi. După ce şi-a schimbat propriul logo în culorile curcubeului, forul european le-a cerut sponsorilor săi principali să nu desfăşoare bannere publicitare în culorile curcubeului în timpul sferturilor programate la Baku şi Sankt Petersburg, pentru a respecta legislaţia locală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.