Campionul la box şi raliu Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, care este internat la spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul, are o stare generală mai bună, au declarat reprezentanţii unităţii sanitare pentru News.ro.
Fostul sportiv a fost detubat şi este uşor cooperant.
“Este bine domnul Leu, este detubat, uşor cooperant, pe analize este mai bine. Per total o evoluţie favorabilă”, au precizat reprezentanţii unităţii sanitare pentru News.ro.
26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României
În urmă cu o zi, Mihai Leu era intubat.
Potrivit gsp.ro, Mihai Leu a fost transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Leu a suferit o hemoragie internă, fiind internat la terapie intensivă la Fundeni.
El a mai fost internat de urgenţă din cauza complicaţiilor în lunile mai şi decembrie 2024.
În 2014, Leu a aflat că are cancer la colon. Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori.
Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.