Pe 2, 3 şi 4 mai, de la ora 20:30, trei ediţii speciale Digipedia Ştiinţă dedicate primului ajutor ne poartă în culisele unor lecţii esenţiale pentru viaţă, dincolo de teorie, direct în mijlocul acţiunii, alături de realizatorul dr. Bogdan Ivănescu şi invitatul său, dr. Alin Popescu. Cu fiecare episod, telespectatorii vor învăţa să recunoască urgenţele reale, să aplice manevre de resuscitare şi să distingă între informaţii validate şi mituri medicale frecvent răspândite. Seria aduce în prim-plan sesiuni de formare practică indispensabile în faţa provocărilor cotidiene, unde reacţia promptă poate înclina balanţa între viaţă şi moarte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pentru prima dată în media românească, un proiect de televiziune îşi propune să transforme educaţia pentru acordarea primului ajutor într-un exerciţiu colectiv de sensibilizare şi conştientizare. Nu doar pe micile ecrane, ci şi în şcoli, prin programul „Ora de Ştiut”, inclus în curriculă ca disciplină opţională. Elevii vor putea asista la demonstraţii şi tehnici de resuscitare, se vor familiariza cu noţiunile de  evaluare a semnelor vitale şi cu exemple concrete de prevenţie – pentru că educaţia medicală de bază nu este doar un set de cunoştinţe utile, ci o formă de responsabilitate civică şi o componentă firească în instruirea fiecărei generaţii.

„Într-o lume în care se moare sub bliţul telefoanelor celor care ar trebui să te salveze, ediţiile speciale Digipedia au o dublă misiune: să arate cât de dificil este să acorzi primul ajutor şi să îi încurajeze pe telespectatori să se înscrie la cursuri de profil. Cinci minute de compresii toracice efectuate pe manechin par o eternitate. Transpiri şi gâfâi, iar acest efort epuizant pe care salvatorul îl depune pentru victimă merită sprijinul activ al celor din jur, nu doar un reel pe reţelele de socializare. Al doilea obiectiv este la fel de important: odată ce urmăreşti aceste ediţii Digipedia, înţelegi că primul ajutor aplicat greşit îi poate agrava starea celui pe care încerci să îl salvezi. Aşa că, nu mai bine dedici şase ore din timpul tău — atât cât durează un curs de specialitate — pentru a învăţa cum să salvezi cu adevărat vieţi, fie că eşti pe stradă, la birou sau acasă? Pentru că, într-o bună zi, ai putea descoperi că sintagma „înger salvator" ţi se potriveşte chiar ţie!”, a declarat Bogdan  Ivănescu, realizator şi prezentator Digi World.

Evenimente

26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României

Pregătirea în acordarea primului ajutor ar trebui să fie accesibilă tuturor şi integrată în viaţa de zi cu zi, prin transferul expertizei specialiştilor din domeniul medical către cei dispuşi să intervină atunci când o viaţă se află în pericol. Cursurile şi programele de instruire sunt concepute astfel încât să ofere informaţii clare, bine structurate şi ghidare practică, pentru ca participanţii să dobândească rapid încrederea şi îndemânarea necesare ca să acţioneze eficient în momentele de criză.

„După 15 ani de predare a cursurilor de prim ajutor, atât în mediul profesionist, cât şi în cel amator, împreună cu echipa mea facem un pas natural: ne adresăm direct populaţiei generale. Cred cu tărie că prevenţia salvează vieţi, iar educaţia în prim ajutor poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Este vital ca fiecare dintre noi să fie pregătit să răspundă rapid şi corect în situaţii de urgenţă. Cursurile de prim ajutor nu sunt doar utile – ele sunt absolut indispensabile într-o societate responsabilă.”, a completat Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă.

Totodată, o informare riguroasă şi corectă a publicului larg nu doar că poate salva vieţi în situaţii-limită, ci joacă un rol şi în dezvoltarea unei culturi a solidarităţii şi implicării sociale, după cum subliniază şi coordonatorul canalelor TV documentare din portofoliul DIGI:

 „Cred că foarte mulţi dintre noi văd cum, într-o lume în care indiferenţa şi nepăsarea produc victime fără să ne dăm seama, lipsa de interes sau de educaţie, absenţa civismului sunt factori agravanţi, atât în macrosocietate, cât şi în familie sau cercul restrâns de apropiaţi. Ce vă propunem? O emisiune care să contribuie la informare şi sensibilizare, dar şi la pregătire practică, deopotrivă de folos şi celor care sunt <<activi social>>, dar şi celor pasivi, care nu conştientizează pe deplin aspecte atât de importante ale vieţii noastre. Un periplu audio-video de la prim ajutor în situaţii critice sau în cele care impun sprijin imediat, extern, calificat sau măcar adaptat problemei apărute, şi până la prevenţie ca-a-doua-natură-a-sănătăţii-noastre. Personal, sunt foarte bucuros să însoţesc echipa Digipedia în acest proiect şi pot să spun cu toată sinceritatea că învăţ lucruri foarte utile din acest format TV. Sper din tot sufletul ca informaţiile să fie folosite cât mai rar posibil, însă atunci când realitatea vieţii o cere, să fim pregătiţi să reacţionăm optim. Prevenţia este, cu siguranţă, unul dintre pilonii de bază ai unei sănătăţi solide, dar şi ai unui sistem medical care astăzi <<respiră greu>>., a încheiat Bogdan Chiriţoiu, manager Digi Documentare.

Digi World continuă să surprindă cu un conţinut relevant şi bine documentat, care îmbină inovaţia cu educaţia. Fie că vorbim despre descoperiri ştiinţifice, evoluţii tehnologice sau teme de actualitate, fiecare material editorial este o oportunitate de a explora, învăţa şi privi lumea din mai multe perspective. Detalii despre grila de programe sunt disponibile pe site-ul oficial sau pe pagina de Facebook Digi World.

Despre Digipedia Ştiinţă

Începând cu anul 2012, în fiecare săptămână, Digipedia Ştiinţă a devenit emisiunea fanion dedicată ştiinţei, tehnicii şi explorărilor şi, totodată, cel mai longeviv talk-show din România, care aduce în prim-plan cele mai captivante subiecte din aceste domenii, fiind dezbătute cu pasiune şi expertiză alături de invitaţi de renume din aria ştiinţifică. Emisiunea s-a impus ca fiind unul din cele mai cunoscute proiecte ale canalului Digi World, continuând să ofere telespectatorilor o privire privilegiată în universul descoperirilor şi al inovaţiilor. Una dintre cele mai notabile realizări este integrarea conţinutului media Digipedia în programul educaţional pilot „Ora de Ştiut”, lansat în 2021. Mai mult, din anul 2024, acesta a fost inclus în curricula şcolară naţională ca disciplină opţională, avizată de Ministerul Educaţiei. Astfel, Digipedia devine prima producţie TV din peisajul audiovizualului românesc, recunoscută oficial pentru valoarea şi rolul de promotor al ştiinţei.

Despre Digi World

Digi World este parte a Grupului DIGI. Grupul mai deţine canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi Life şi Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music, postul de filme (pay-tv), Film Now, şi posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM şi Chill FM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.