Erik ten Hag, antrenorul echipei Manchester United, a aflat în acelaşi timp cu toată lumea despre dorinţa lui Cristiano Ronaldo de a părăsi clubul. A fost în timpul interviului exploziv al portughezului la TalkTV, în care acesta a spus că nu îl respectă pe tehnicianul batav.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După acest interviu, Manchester United a reziliat contractul portughezului, care revenise la club în august 2021. „Voia să plece, era destul de clar. Iar când un jucător nu mai vrea să fie la un club, trebuie să plece”, a declarat Ten Hag.

"Prima dată când a spus că vrea să plece a fost în timpul acestui interviu. Ca şi club nu putem accepta asta. Acest lucru are consecinţe. Când a făcut pasul, a ştiut că vor exista consecinţe. Înainte, nu mi-a vorbit niciodată despre asta. În timpul verii am avut o discuţie. A venit să mă vadă să-mi spună că îmi va spune în şapte zile dacă vrea să rămână. Apoi s-a întors şi mi-a spus că vrea să rămână", a spus antrenorul.

Înainte de acest interviu pentru TalkTV, Ten Hag spusese de mai multe ori că Ronaldo făcea parte din planurile sale. „Îmi place să lucrez cu jucători de talie mondială”, a afirmat el.

„Am vrut să rămână din primul până în ultimul minut. Am făcut tot posibilul pentru a-l integra în echipă pentru că îi sunt conştient de calităţile. Ne-am dorit să facă parte din proiect, să contribuie la Manchester United pentru că este un mare jucător, cu o istorie grozavă", a adăugat Ten Hag.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.