Atacantul Endrick, considerat una dintre marile speranţe ale fotbalului brazilian, a fost convocat pentru prima dată la echipa naţională luni, la doar 17 ani, în cadrul unei Seleçao fără Neymar, accidentat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Starul de la Palmeiras, care va ajunge la Real Madrid când va împlini 18 ani în iulie 2024, va avea ocazia de a-şi face debutul internaţional în meciurile de calificare pentru Cupa Mondială FIFA 2026, în Columbia, pe 16 noiembrie, şi împotriva Argentinei, pe stadionul Maracana din Rio, pe 21 noiembrie.

"Are potenţialul de a fi un mare talent. Această convocare nu este o presiune în plus, ci o recompensă şi, de asemenea, un mod de a privi spre viitor", a declarat antrenorul Fernando Diniz într-o conferinţă de presă.

Endrick, pentru care Real a plătit 72 de milioane de euro, potrivit presei braziliene, a marcat trei goluri în ultimele două meciuri de campionat pentru Palmeiras.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.