Elenei-Gabriela Ruse îi merge bine pe iarbă: intră a doua oară consecutiv pe tabloul principal din calificări, la Wimbledon

Elenei-Gabriela Ruse îi merge bine pe iarbă: intră a doua oară consecutiv pe tabloul principal din calificări, la Wimbledon

Elena-Gabriela Ruse, locul 177 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 7-5, 6-1, pe poloneza Katarzyna Kawa, locul 217 WTA, şi s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului.

Ruse s-a impus după un meci care a durat o oră şi 29 de minute.

Jucătoarea română de 21 de ani ajunge pentru a doua oară consecutiv pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon. Anul trecut, ea a lăsat o frumoasă impresie, fiind greu învinsă în turul I de poloneza Agnieszka Radwanska, scor 6-3 4-6 7-5.

De asemenea, Ruse a venit la Wimbledon după cea mai înaltă fază atinsă vreodată la o competiţie, sferturile de finală la turneul WTA international de la Nottingham, desfăşurat tot pe iarbă şi urcând pe tablou tot din calificări, în care a fost învinsă de jucătoarea franceză Caroline Garcia, principala favorită, cu 4-6, 7-6 (3), 6-1.

Din cele şase jucătoare care au luat startul în calificări la Wimbledon, două au ajuns pe tabloul principal, Ama Bogdan şi Ruse.

Ele şi-au asigurat câte un premiu de 45.000 de lire sterline (50.000 de euro) şi 40 de puncte WTA fiecare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră