Jucătoarea de tenis Elena Gabriela Ruse (locul 334 WTA) s-a calificat, joi, în semifinalele turneului ITF de la Joue-Les-Tours (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari.
Ruse a învins-o în sferturile de finală pe sportiva Vera Lapko din Belarus (330 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-2. Meciul a durat o oră şi 47 de minute.
În semifinale, românca o va întâlni pe câştigătoarea meciului Chloe Paquet (Franţa, 318 WTA) - Diana Marcinkevica (Letonia, 372 WTA).
La turneul din Franţa au participat pe tabloul de simplu şi Alexandra Cadanţu, eliminată în primul tur, şi Andreea Mitu, învinsă în optimi chiar de Lapko.




























