Tehnicianul Edward Iordănescu a declarat, luni seară, după remiza cu Sepsi OSK, scor 1-1, în Liga I, că din primele concluzii de la preluarea echipei FCSB se arată foarte multă muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Primele concluzii arată că avem mult de muncă. Cu răbdare, trebuie să ducem echipa unde îmi doresc, că e departe tare. Dezavantajul este că suntem în plină competiţie. Am făcut un joc bun, portarul a fost decisiv la penalti. Prima repriză am avut iniţiativă, am încercat, în partea a doua ne-am împărţit momentele. Am pierdut un jucător bun, pe Moruţan, aştept să vedem ce se întâmplă, mai am nevoie de doi jucători. Timpul este inamicul nostru. Eu nu mă pot opune plecării unui jucător, dar e greu când se întâmplă în timpul campionatului. Nu putem transforma o echipă de pe o zi pe alta, nici de pe o săptămână pe alta", a declarat Iordănescu la posturile care transmit Liga I.

Formaţia FCSB a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul susţinut, luni, pe Arena Naţională, în compania echipei Sepsi OSK, în etapa a VI-a a Ligii I. A fost primul meci pentru antrenorul Edward Iordănescu la conducerea tehnică a FCSB.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.