Portarul brazilian Ederson a declarat că a încercat să părăsească Manchester City în sezonul trecut, fiind nefericit la clubul din Premier League după ce s-a luptat cu accidentările, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La o conferinţă de presă înaintea meciului amical de sâmbătă împotriva Senegalului, jucătorul în vârstă de 32 de ani a vorbit despre transferul său recent la Fenerbahce, acord în valoare de aproximativ 12 milioane de lire sterline după opt ani plini de trofee la Manchester.

Ederson a câştigat 18 trofee la City după transferul său din 2017 de la echipa portugheză Benfica — printre care şase titluri de campion al Premier League şi un trofeu al Ligii Campionilor. De asemenea, a câştigat de trei ori premiul Premier League Golden Glove.

„În sezonul anterior, am încercat deja să plec, dar nu a funcţionat. Cred că asta mi-a influenţat puţin randamentul în timpul sezonului. Am avut cinci accidentări şi nu eram în cea mai bună formă”, a declarat Ederson.

„Asta m-a afectat puţin. Era o decizie pe care o luasem deja împreună cu familia mea, să discut cu clubul despre plecare, dacă erau de acord. Aveam nevoie de această schimbare. Nu are rost să fii la un club uriaş şi de succes dacă nu eşti fericit. Ar fi continuat să mă afecteze în acelaşi mod. E bine să ai noi provocări în viaţă, în carieră... Cu această schimbare, respir din nou fotbalul, simt atmosfera de la meciurile din Turcia, care este nebunească. Sunt foarte fericit cu această nouă provocare, dornic să câştig.”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.