Fostul fotbalist Helmut Duckadam a declarat, miercuri, că prevede o victorie facilă a echipei FCSB în meciul cu FC Rapid, programat duminică, la ora 21.30, în etapa a cincea a Ligii I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Aştept un stadion plin, cât va permite legea. Cred că cei de la Rapid au făcut greşeli că i-au provocat pe cei de la FCSB şi prevăd o victorie facilă pentru FCSB. Pentru că se vor ambiţiona. FCSB este favorită. Vlad după ultimul interviu după ultimul joc mi s-a părutt destul de arogant şi nu ştiu de ce. Ar trebui să fie mai modest, pentru că calităţi are, important este să şi le fructifice”, a spus Duckadam.

El a menţionat că fotbalul din România va ajunge şi “mai jos” decât este în prezent şi că Young Boys Berna a meritat să câştige dubla confruntare cu CFR Cluj, din preliminariile LC. “Am văzut un CFR foarte bun în primele 20 de minute, dar la acest nivel nu e suficient. În cele două jocuri Young Boys, o echipă care merita să meargă în play-off-ul LC fără probleme. Suntem deja jos şi se pare că următorii ani vom fi şi mai jos. Când avem 1-2 jucători buni îi vindem şi din păcate calitatea campionatului scade. Valoarea fotbaliştilor şi a fotbalului a scăzut foarte mult”.

Duckadam consideră că FRF ar trebui să îşi asume şi insuccesele: “Cred că dacă în momentele bune federaţia şi cei care conduc federaţia se laudă cu performanţele echipei naţionale, echipelor de tineret... cred că ar trebui să iasă şi să îşi asume şi eşecurile. La laude suntem primii, la eşecuri nu mai ieşim din casă vreo lună – două”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.