Antrenorul Domenico Di Carlo a fost numit la conducerea tehnică a echipei Chievo Verona, ultima clasată în Serie A, fără niciun punct, informează gazzetta.it.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Di Carlo, în vârstă de 54 de ani ani, a mai antrenat Chievo în perioadele 2008-2010 şi 2011-2012. Noul său contract este pe şase luni şi prevede o recompensă importantă dacă va reuşi să salveze echipa de la retrogradare.

El a mai antrenat formaţiile Parma, Sampdoria, Livorno, Cesena, Spezia şi, ultima dată, Novara, cu care a retrogradat în Serie C, la finalul sezonului trecut.

La Chievo, Di Carlo îl înlocuieşte pe fostul selecţioner al Italiei Gian Piero Ventura, care a demisionat după numai o lună de la numire. Ventura, 70 de ani, fusese numit la Chievo, la 10 octombrie, în locul lui Lorenzo D’Anna, care a fost demis.

Chievo are o situaţie foarte grea în Serie A. Fără victorie în 12 etape, echipa din Verona a reuşit trei egaluri, dar în clasament nu are niciun punct. La începutul sezonului, clubul a fost sancţionat de Federaţia Italiană de Fotbal cu retragerea a trei puncte şi cu o amendă de 200.000 de euro pentru fals în actele contabile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.