Simona Halep împlineşte, marţi, 25 de ani. Ajunsă la maturitate sportivă, Halep este în căutarea tenisului care să-i aducă titlul de Grand Slam ce-i lipseşte din palmares, dar şi locul 1 WTA. În acest an, cea mai bună jucătoare de tenis din România a traversat o perioadă de schimbare a evoluţiei ei. La 25 de ani, Simona Halep pare mai motivată ca oricând să-şi atingă obiectivele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Halep a început tenisul de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan. La 14 ani, ea a debutat în circuitul ITF şi a ajuns repede între cele mai bune tinere jucătoare din lume.

FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

În 2008, Halep a câştigat turneul de la Roland Garros, la junioare, iar doi ani mai târziu a pătruns în circuitul profesionist.

Cariera ei a intrat pe o pantă constant ascendentă în a doua jumătate a anului 2013, în care a câştigat şase turnee, pe toate suprafeţele. Halep a cunoscut consacrarea în 2014, când a jucat finala de la French Open la senioare şi finala Turneului Campioanelor, la prima participare, pe lângă alte două trofee care i-au intrat în palmares.

FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Anul 2015 i-a adus primul succes la un Premier Mandatory, sub soarele Californiei, la Indian Wells, competiţie despre care mulţi specialişti afirmă că este al cincilea Grand Slam. Totodată, Halep a încheiat pentru prima dată sezonul pe locul 2 WTA.

FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Sportiva din Constanţa a ocupat peste 30 de săptămâni locul 2 WTA, însă pasul către nivelul următor trebuie făcut probabil cu un alt tenis. Angajat cu "normă întreagă" de la începutul lui 2016, antrenorul Darren Cahill încearcă să-i imprime Simonei Halep stilul care să o aducă în vârf. De aceea se poate spune că sezonul care se va încheia luna viitoare este unul de tranziţie, care are rolul de a cimenta baza unor evoluţii solide pe termen lung.

Fără a neglija succesul la turnee, Halep a jucat altceva. Chiar dacă nu s-a reflectat în ierarhia WTA, a arătat direcţia către care se îndreaptă sportiva română: serviciu mai eficient, agresivitate, acoperire superioară a terenului. Combinate cu talentul şi cu ambiţia native, îmbunătăţirile arătate pot duce la rezultate.

"Simt că joc cel mai bun tenis deoarece mă simt puternică din punct de vedere fizic. Cred că pot controla orice tactică. Pot schimba tactica atunci când trebuie. Este greu de vorbit despre câştigarea unui Grand Slam deoarece nu am reuşit până acum, aşa că nu ştiu cum este. Dar muncesc greu să ating acest obiectiv, să fac ca acest vis să devină realitate. Aşa că muncesc, visez la un titlu de Grand Slam şi în ziua în care va veni voi fi foarte fericită", a declarat Halep, în timpul US Open.

Progresul româncei a fost remarcat şi apreciat. Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, a văzut acest lucru şi a lăudat eforturile Simonei Halep.

"Ea este într-un moment foarte bun, ultima perioadă a fost foarte bună pentru ea şi a câştigat multă încredere. Este foarte periculoasă şi, mai mult de atât, are un joc complet. Cred că şi-a dezvoltat o strategie înţeleaptă, pentru că nu este foarte puternică, este mică de înălţime, nu are loviturile lui Madison Keys, să spunem. De aceea este foarte aproape de linia de fund, deschide unghiurile foarte bine, ia mingea devreme, foloseşte ritmul adversarei, joacă un tenis foarte inteligent, Foloseşte toate unghiurile, are câteva lovituri care pot fi speculate, cum ar fi serviciul, dar şi acesta se îmbunătăţeşte. Se mişcă incredibil de bine, nu numai în apărare, ci şi în atac. Taie unghiurile şi se mişcă având ca obiectiv să ia din timpul adversarei. Este foarte consistentă în acelaşi timp, este mult mai solidă psihic decât înainte", a afirmat tehnicianul.

Jucătoarea din Constanţa este în pas cu vremurile şi în ceea cu priveşte metodele moderne de antrenament. Playsight's SmartCourt este un sistem format din şase camere de înaltă rezoluţie care înregistrează toate mişcările unui jucător. Acestea sunt procesate şi, pe un monitor instalat la marginea terenului, pot fi reproduse reluări din diferite unghiuri şi date statistice ale fiecărei lovituri. Simona Halep a reuşit cu ajutorul acestei tehnologii să-şi îmbunătăţească serviciul. Cahill a explicat că micşorarea înălţimii mingii la aruncare a fost soluţia.

"Sistemul i-a oferit un răspuns instantaneu la faptul că micşorarea înălţimii mingii i-a oferit mai multă putere la serviciu, un impuls mai mare din picioare, pentru că mişcarea nu mai trebuie întreruptă aşteptând ca mingea să cadă. Ea a obţinut un control al mingii mai bun şi îi imprimă acesteia mai multe rotaţii", a explicat antrenorul australian.

Halep a făcut cunoştinţă cu Playsight în martie, la Indian Wells. Acolo, Cahill i-a arătat diferenţele între aruncarea înaltă şi cea scurtă privind viteza la serviciu, rata de rotaţie şi plasamentul mingii.

Simona Halep a început să joace foarte bine începând de la Madrid Open, turneu pe care l-a câştigat în premieră. Secretul evoluţiei româncei a fost dezvăluit tot de Cahill: "Consistenţa, antrenamentul, implicarea în meciuri şi înţelegerea planului de joc şi apoi capacitatea de a evolua ca jucătoare, de a nu se crampona într-un singur lucru pe teren.  Dacă nu funcţionează ceva trebuie să găseşti alte metode pentru a câştiga meciuri de tenis. Şi am vorbit despre Novak, Roger, Andy şi putem să învăţăm multe de la băieţi, în ideea că ei nu au mereu zile foarte bune şi dacă ceva nu merge, trebuie să găsească alte căi pentru a câştiga şi mulţi băieţi fac asta. Uneori, cel puţin cu Simona, când am început să lucrez cu ea, când ceva nu funcţiona era ca un efect de domino, pica tot jocul. Dar acum face o treabă mult mai bună în privinţa izolării acelui lucru şi trecerii la ceva ce funcţionează."

În afară de turneul de la Madrid, Halep a mai câştigat în 2016 la Bucureşti şi la Montreal. Din nefericire, ea nu a concretizat bunele evoluţii la turneele de Grand Slam. După ce a avut un început de an dificil, marcat de probleme de sănătate, Halep a pierdut în turul I la Australian Open şi în optimi la French Open. Ceva mai bine s-a descurcat la Wimbledon şi la US Open, unde a ajuns în sferturile de finală. La aceste competiţii, s-a recunoscut învinsă în faţa unor adversare puternice, Angelique Kerber, respectiv Serena Williams. Jucătoarea germană este noua regină a tenisului feminin, în timp ce americanca este legenda acestui sport. Dar Halep a reuşit în această vară să nu mai piardă în faţa jucătoarelor "fără nume". Acesta este primul pas către constanţa în evoluţii. Siguranţa în faţa adversarelor mai slab cotate va oferi încrederea necesară pentru întâlnirile cu numele grele ale circuitului. 

Simona Halep continuă să fie supărată pe ea însăşi, când o minge care nu-şi atinge ţinta se rătăceşte printre loviturile câştigătoare. Şi atunci racheta Simonei are de suferit. Acest gest rămâne încă modul ei de a-şi elimina energia negativă, păstrând concentrarea la cote înalte. Enervante şi de neînţeles pentru arbitri şi spectatori, deoarece aceste exteriorizări, uşor violente, nu survin pe fondul unor repetate greşeli. Românca le explică prin dorinţa ei de a fi mai bună, de a atinge perfecţiunea.

"Ştiu că nu e frumos şi că nu pot să îmi ascund emoţiile prea bine, dar lucrez din greu să le controlez mai bine. Totuşi, uneori mă ajută, ca astăzi, am lovit cu racheta şi apoi am câştigat ghemul, aşa că a fost bine pentru mine. Dar tot vreau să schimb asta. Nu ştiu cum încă, dar lucrez din greu şi sper că voi reuşi, dar nu vreau în totalitate. Vreau să îmi îmbunătăţesc evoluţia şi să fiu mai bună", a declarat Halep, la interviul de pe teren după meciul cu Lucie Safarova, din turul al doilea al US Open.

Mouratoglou a comparat ieşirile nervoase ale Simonei Halep cu cele ale lui John McEnroe, care devenea mai puternic după asemenea momente.

"Aruncă în continuare racheta, dar nu scapă meciul din mână din punct de vedere psihic, nu pierde puncte la rând ca înainte. Este important de înţeles faptul că unii jucători sunt buni când sunt furioşi, alţii nu. Unii pierd multe puncte atunci când sunt furioşi sau pierd pur şi simplu, alţii găsesc o modalitate de a deveni mai puternici. Ne amintim cu toţii de John McEnroe, care atunci când devenea furios începea să fie foarte periculos. Pentru unii este important să exteriorizeze această furie pentru a juca un tenis mai bun, alţii pierd. Trebuie doar să înţelegi dacă jucătorul tău este bun sau nu în astfel de momente", a declarat Mouratoglou.

La rândul său, Darren Cahill a pus exteriorizările Simonei pe faptul că este româncă, iar românii sunt înflăcăraţi. 

"Cred că într-o lume perfectă vrei ca jucătoarea ta să încerce să îşi stăpânească emoţiile. Dar este româncă şi românii sunt foarte înflăcăraţi. Le place să se exteriorizeze, în special Simonei, şi cea mai mare problemă a mea este, ok, te-ai enervat, dar nu lăsa asta să îţi afecteze următoarele două, trei, patru puncte şi să pierzi ghemuri. Cândva, cred că o vedeaţi pe Simona aruncând racheta, cerând mingi, revenind la linie în cinci secunde şi servind o dublă greşeală. Acum nu mai face asta, nu mă deranjează, cred că şi-a găsit un ritm bun. Dar să recunoaştem, nu vrem ca toată lumea să fie plictisitoare, nu? E ca şi cum l-am pune pe Marat Safin să nu îşi arunce racheta. Va juca un tenis plictisitor şi va fi plictisitor şi nu va juca atât de bine cât poate. Dacă va juca tipul ei de tenis şi se va exprima sunt total de acord. Trebuie doar să îi mai dăm nişte rachete, pentru că le loveşte bine", a afirmat Cahill.

La fel ca anul trecut, Halep îşi serbează ziua de naştere la Wuhan, în China. Ea a trecut de Irina Begu în turul al doilea şi îşi va afla, marţi, rivala din optimi. Una dintre posibilele adversare este Roberta Vinci, căreia Halep i-a câştigat deja respectul. "Mizez mereu pe Simona. Este puternică, e ciudat că până acum nu a câştigat un turneu de Grand Slam", spune italianca. 

După Wuhan, va urma turneul de la Beijing, ultimul Mandatory, şi marea finală de la Singapore, care reuneşte starurile anului în curs. Simona Halep a început 2016 pe locul 2 WTA, iar acum este pe locul 5. O revenire pe podiumul ierarhiei WTA până la finalul sezonului nu este imposibilă, însă depinde de mai mulţi factori. Jocul Simonei este cel mai important dintre aceştia şi sportiva din România poate demonstra că a găsit tenisul total pentru care s-a pregătit în cel mai dificil an al carierei, cel al menţinerii în top.

Cariera Simonei Halep, în cifre:

Titluri: 14, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory) - toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA) - ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor) - toate şase în 2013.;

Finale (simplu): 8, Cincinnati (Premier 5), Rogers Cup (Premier 5) - ambele în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier) - în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010;

Finală (dublu): 1, Montreal - în 2016, în echipă cu Monica Niculescu;

Meciuri câştigate - meciuri pierdute: 355-165;

Premii totale: 14,3 milioane de dolari;

Cel mai mare premiu: 1,1 milioane de dolari (Roland Garros);

Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 2 (34 de săptămâni).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.