Timea Bacsinszky (locul 46 WTA), Viktorija Golubic (locul 107 WTA) şi Jil Teichmann (locul 136 WTA) au fost convocate de căpitanul nejucător Heinz Günthardt pentru întâlnirea cu România de la Cluj Napoca, din barajul pentru Grupa Mondială a FedCup.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Speranţele elveţienilor erau legate de recuperea Belindei Bencic, locul 71 WTA, accidentată, însă se pare că în acest moment nu sunt şanse de a fi aptă pentru întâlnirea de la Cluj-Napoca. Totuşi, Günthardt a lăsat un loc liber în echipă, sperând la un "miracol". A patra jucătoare va fi convocată ulterior.

Luna trecută, Bencic s-a retras de pe tabloul principal al turneului de la Miami şi nu a mai jucat de la competiţia precedentă, de la Indian Wells. Motivul retragerii fostului număr 7 WTA a fost reprezentat de o accidentare la piciorul drept, o fractură de stres. Jucătoarea de 21 de ani a pierdut mare parte a sezonului trecut din cauza unei operaţii suferite la mâna stângă, apoi, după revenire, în septembrie 2017, a mai acuzat probleme la spate. Ieşită din Top 200 WTA, ea şi-a construit pas cu pas urcarea în clasament, ajungând din nou în Top 70.

Nici actualul număr 1 elveţian nu este sută sută din punct de vedere fizic. Bacsinszky s-a retras în această săptămână de la turneul de la Lugano, din cauza unei inflamaţii a încheieturii mâinii drepte, la care a suferit o operaţie anul trecut.

De partea cealaltă, Simona Halep, locul I WTA, Sorana Cîrstea, locul 34 WTA, Irina Begu, locul 38 WTA, şi Mihaela Buzărnescu, locul 40 WTA, au fost convocate în echipa de FedCup a României pentru meciul cu Elveţia din barajul pentru Grupa Mondială.

Întâlnirea dintre România şi Elveţia, meci din play-off-ul Grupei Mondiale, are loc în perioada 21-22 aprilie 2018, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (21 aprilie), urmând ca duminică (22 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu.

Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a FedCup by BNP Paribas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.