Ajax Amsterdam a anunţat, marţi, suspendarea noului director general, Alex Kroes. Acesta, în vârstă de 49 de ani, care şi-a preluat funcţia la 15 martie, este suspectat de diverse tranzacţi.i

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Această decizie a fost luată după ce consiliul de supraveghere a aflat că Kroes a cumpărat peste 17.000 de acţiuni ale Ajax cu o săptămână înainte de anunţarea numirii sale în funcţie, programată pentru 2 august 2023", a precizat clubul olandez într-un comunicat, suspectând o "tranzacţie cu informaţii privilegiate" din partea conducătorului în vârstă de 49 de ani.

Clubul a anunţat că va convoca în scurt timp o adunare generală extraordinară "pentru a asculta opiniile acţionarilor cu privire la propunerea de demitere. (...) Consiliul de Supraveghere va decide apoi cu privire la demitere", încheie comunicatul de presă.

Ajax a fost zguduită de criză după criză în acest sezon. Aflat în pragul colapsului după un start catastrofal, clubul l-a demis pe antrenorul Maurice Steijn în octombrie anul trecut. Deşi succesorul său, John van't Schip, a reuşit să redreseze situaţia (Ajax ocupă în prezent locul 5), acesta a confirmat săptămâna trecută că va demisiona la sfârşitul sezonului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.