Tehnicianul FCSB, Nicolae Dică, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că speră ca terenul să fie bun pentru meciul cu Poli Iaşi, din etapa a XVI-a a Ligii I, apreciind că partida va fi foarte grea, deoarece va fi foarte greu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ne doream să avem un teren mai bun, unde să putem avea un joc de construcţie, de posesie. Sper ca terenul să fie cât de cât ok pentru un meci. Va fi foarte greu, pentru că va fi foarte frig. Însă trebuie să fim pregătiţi pentru orice şi să luăm cele 3 puncte. Avem jucătorii suspendaţi, iar Pintilii, Ovidiu Popescu şi Jakolis sunt accidentaţi. E greu, dar trebuie să facem sacrificii. Important e să dăm mereu totul şi să avem atitudine bună şi să avem dorinţă", a declarat Dică.

Nicolae Dică a vorbit şi despre ultimele declaraţii ale antrenorului ieşenilor, Flavius Stoican. "Am văzut ce a fost acolo. Înainte de meciurile cu noi sunt declaraţii d-astea, cu îi muşcăm, îi mâncăm. Trebuie să fim noi mai răi, să muşcăm noi din adversar. Am pierdut campionatul acolo, dar e un alt început, un alt joc, un alt obiectiv şi trebuie să mergem acolo să câştigăm", a mai spus Dică.

Meciul Poli Iaşi - FCSB va avea loc, duminică, de la ora 20.30.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.