Argentinianul Juan Martin Del Potro, locul 12 ATP, a suferit o fractură la rotula dreaptă la turneul de la Queen’s Club şi va fi operat, la Barcelona. Tenismenul de 30 de ani se gândeşte la retragere după această nouă accidentare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu ştiu azi dacă am jucat ultimul meu meci de tenis. Le-am cerut medicilor cea mai bună opţiune, ţinând cont de sănătatea mea, de genunchiul meu şi nu de tenis. Şi ei au răspuns că o operaţie ar fi cea mai bună opţiune. Nu ştiu acum ce se va întâmpla. Sper că voi putea să mă recuperez şi că voi avea un genunchi operaţional din nou", a declarat el, vineri, potrivit lefigaro.fr.

Del Potro l-a învins, miercuri, pe canadianul Denis Shapovalov, numărul 25 mondial, scor 7-5, 6-4, în primul tur la Queen’s. El a alunecat în timpul partidei, însă a reuşit să încheie meciul cu sportivul canadian, apoi s-a retras din turneu înaintea întâlnirii cu spaniolul Feliciano Lopez, locul 113 mondial.

Fost numărul 3 mondial, Del Potro a avut o carieră marcată de numeroase accidentări, ba la cotul stâng, care l-a făcut să piardă mare parte din sezoanele 2014 şi 2015, ba la genunchi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.