Preşedintele FC Rapid, Daniel Niculae, a declarat miercuri seară, după meciul cu FCSB, pierdut cu scorul de 1-3, că este convins că dacă Junior Morais nu ar fi fost eliminat rezultatul ar fi fost unul pozitiv. Niculae i-a felicitat pe jucătorii rapidişti pentru dăruire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Cred că ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor din derbi. Îi felicit pe jucători pentru dăruirea de care au dat dovadă. E dureros şi frustrant că am pierdut, cu atât mai mult că am pierdut în faţa celor de la FCSB, într-un derbi. Însă asta este viaţa, trebuie să uităm cât mai repede meciul acesta pentru că trebuie să ne recuperăm cât mai repede pentru meciul de sâmbătă. Trebuie să strângem rândurile. N-am văzut faza eliminării, am văzut faza penaltiurilor. Ambele au fost. La al doilea cred că aş fi subiectiv dacă aş spune că mai mult al nostru a fost decât al lor. Sunt ferm convins că dacă rămâneam 11 la 11 nu pierdeam. Am făcut un derbi în adevăratul sens al cuvântului. Le mulţumesc suporterilor care ne-au susţinut din primul minut până la final, aşa sunt suporterii rapidişti, chiar dacă nu reuşim să câştigăm, ei cântă şi ne susţin până în pânzele albe”, a spus Niculae.

FCSB a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), pe FC Rapid, într-un meci din etapa a XX-a a Ligii 1 Casa Pariurilor. Giuleştenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 77, după eliminarea lui Junior Morais pentru două cartonaşe galbene. FCSB s-a impus după două goluri înscrise în prelungiri. Au marcat: Tănase '14, '90+3 (p), Ianis Stoica '90+6 / Săpunaru '45+6 (p).

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.