Clubul CFR 1907 Cluj anunţă faptul că antrenorul Dan Petrescu şi-a prelungit contractul până în 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Astfel, tehnicianul care a contribuit la câştigarea ultimelor două titluri de campioană ale CFR-ului şi la parcursul extraordinar din competiţiile europene din acest sezon, încununat cu o calificare fantastică în primăvara europeană, a semnat o nouă înţelegere cu clubul nostru valabilă până în vara anului 2022. Suntem extrem de bucuroşi că cel mai bun antrenor român al momentului va continua pe banca echipei noastre şi sperăm ca împreună să atingem cele mai înalte performanţe şi în sezoanele care urmează! Mulţumim, Dan Petrescu! Hai CFR!", a anunţat campioana României.

Petrescu a început în martie 2019 al doilea mandat la CFR Cluj, pe care a mai pregătit-o în sezonul 2017-2018.

Clujenii sunt în fruntea Ligii 1 şi în acest sezon, cu 44 de puncte după 22 de etape, şi vor evolua cu FC Sevilla în 16-imile Ligii Europa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.