Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui în total 727 de milioane de dolari celor 48 de echipe care vor participa la Cupa Mondială din 2026 în Statele Unite, Canada şi Mexic. „Consiliul FIFA, reunit în marja finalei intercontinentale Paris SG-Flamengo la Doha (Qatar), a aprobat o contribuţie financiară record de 727 milioane de dolari”, a anunţat FIFA într-un comunicat.
FIFA menţionează o creştere de 50% faţă de Cupa Mondială din 2022 din Qatar, ceea ce corespunde creşterii cu 50% a numărului de echipe participante, de la 32 la 48.
Fiecare dintre participante va primi 1,5 milioane de dolari „pentru a-şi acoperi cheltuielile de pregătire”. Însă cea mai mare parte a sumei alocate de FIFA, adică 655 de milioane de dolari, constă în prime.
Campioana va încasa 50 de milioane de dolari, finalista învinsă 33 de milioane de dolari.
Cum vor fi distribuite premiile:
Campioana: 50 milioane USDFinalista: 33 milioane USDLocul 3: 29 milioane USDLocul 4: 27 milioane USDLocurile 5-8: 19 milioane USDLocurile 9-16: 15 milioane USDLocurile 17-32: 11 milioane USDLocurile 33-48: 9 milioane USD

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







