Cristina Dinu s-a calificat în sferturi la Bad Saulgau, Irina Bara a fost eliminată în optimi

Cristina Dinu s-a calificat în sferturi la Bad Saulgau, Irina Bara a fost eliminată în optimi
Cristina Dinu (Foto: facebook.com)

Jucătoarea Cristina Dinu, cap de serie numărul 8 şi locul 227 mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Bad Saulgau (Germania), cu premii totale de 25.000 de dolari, iar Irina Maria Bara (335 WTA), a fost eliminată în optimile de finală.

Dinu s-a impus în optimile de finală în faţa sportivei letone Diana Marcinkevica, locul 368 mondial, scor 6-4, 6-4, într-o oră şi 34 de minute. Cristina Dinu o va întâlni în faza următoare pe italianca Jessica Pieri, numărul 327 WTA.

Bara a fost învinsă de Melanie Stokke (Norvegia, 431 WTA), scor 6-1, 6-2. Meciul a durat o oră şi 28 de minute.

Pe tabloul de dublu de la Bad Saulgau joacă joi patru românce. Perechea Diana Buzean/Cristina Dinu, cap de serie 2, întâlneşte în sferturile de finală cuplul Irina Maria Bara/Oleksandra Koraşvili (România/Ucraina), iar Elena Bogdan şi letona Diana Marcinkevica, favorite 4, joacă împotriva perechii Dalma Galfi/Katharina Gerlach (Ungaria/Germania).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră