Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat, luni seară, după victoria din meciul cu Astra Giurgiu, scor 2-0, că se gândea să-l schimbe pe Azdren Lllullaku, autorul celor două goluri, deoarece a făcut o primă repriză modestă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am făcut două contraatacuri foarte bune. Era normal ca Astra să rişte şi de aceea l-am lăsat pe Eric în centru şi jucători de viteză pe benzi. Pe Llullaku mă gândeam să-l schimb deoarece a făcut o primă repriză modestă. Dacă legăm 2-3 victorii putem urca în primele şase echipe. Mă bucur că a revenit Şumudică pe banca Astrei. Ei vor revni în partea de sus a clasamentului pentru că au un lot bun. Ne-a avantajat că am jucat la Cluj-Napoca pentru că la Giurgiu era o deplasare lungă", a spus Pustai la Digisport.

Echipa Astra Giurgiu a fost învinsă, luni, pe teren propriu, pe Cluj Arena, cu scorul de 2-0 (0-0), de formaţia Gaz Metan Mediaş, în ultimul meci din etapa a VIII-a a Ligii I. Aceasta a fost prima partidă pentru antrenorul Marius Şumudică pe banca campioanei României în acest sezon al Ligii I.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Llullaku, în minutele 71 şi 79.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.