Cristian Moldovan, membru al staff-ului echipei CFR Cluj, a declarat că s-a consultat cu tehnicianul Dan Petrescu pentru a pregăti derbiul cu FCSB. Petrescu ar urma să-i ia locul lui Marius Şumudică la conducerea tehnică a campioanei României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost foarte complicat să pregătim această partidă. Când am văzut şi condiţiile meteo am zis că toate sunt împotriva noastră, că o să ne fie foarte greu. Băieţii au fost minunaţi, caractere incredibile, cu ei trebuie să vorbiţi, nu cu mine. M-am consultat cu Dan Petrescu, m-am consultat cu altă lume, cu prieteni, ne-am ajutat împreună cu cine a putut să ne dea un sfat şi a ieşit bine. Eu le-am spus de spirit, de atitudine, cum intrăm în teren, mentalitatea de învingători, sunt campioni doar împreună. Am încercat să le transmitem şi plăcerea de a juca fotbal, pentru public, care a fost alături de noi încă de la încălzire. A fost totul perfect în seara asta. (n.r. - dacă poate cineva să învingă CFR) Cu siguranţă, sunt echipe mult mai bune ca noi, dar nu ştiu dacă sunt în campionatul nostru, nu cred. Avem un moment bun acum, în campionat. (n.r. - dacă era mulţumit cu un egal) Sincer, da! Azi a fost CFR o echipă bună, băieţii au jucat incredibil", a declarat Moldovan, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-0), echipa FCSB, în etapa a VII-a a campionatului naţional Liga I. După demiterea lui Marius Şumudică, antrenor principal al gazdelor la acest meci a fost tehnicianul de portari Ovidiu Ceclan.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Au marcat: Omrani '30, Sigurjonsson '56, Deac '67, Alibec '73 (p) / I. Stoica '90.

După acest rezultat, CFR Cluj are 21 de puncte, numărul maxim posibil. FC Rapid, cu 16 puncte, ocupă locul al doilea, iar FC Botoşani, pe al treilea, cu 14 puncte.

FCSB se află pe locul 7, cu nouă puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.