Athletic Club Bilbao şi FC Viitorul au ajuns la un acord de principiu pentru transferul jucătorului Cristian Ganea la gruparea bască, începând cu data de 1 iulie 2018, a anunţat, luni, gruparea patronată de Gheorghe Hagi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ganea va semna pe trei sezoane cu Athletic Club Bilbao (2018/2019, 2019/2020 şi 2020/2021), cu opţiunea să-şi prelungească contractul pentru un sezon suplimentar.
Cristian Ganea va fi jucătorul Viitorului până pe 30 iunie 2018, astfel încât va juca restul sezonului 2017-2018 pentru campioana României.

Duminică, antrenorul FC Viitorul, Gheorghe Hagi, afirma că fotbalistul Cristian Ganea va rămâne la formaţia sa până la vară, apoi va pleca în străinătate.

"Cristi rămâne cu noi până la vară. Va juca cu noi şi îi va fi bine de la vară-ncolo. Rămâne la Viitorul, lucru foarte bun pentru noi şi o să-i fie şi lui bine. Când va fi concret totul, va vorbi el. E foarte mulţumit de ce se întâmplă. Până la vară ne ajută şi pe noi să ne atingem obiectivul", a spus Hagi.

În vârstă de 25 de ani, Ganea a evoluat ca junior la echipe din Ţara Bascilor, unde îi este stabilită familia, inainte de a reveni în ţară, la ASA Târgu Mureş, Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari şi FC Braşov. El este la FC Viitorul din 2015.

Athletic Bilbao este un club cunoscut pentru predilecţia de a recruta numai jucători basci sau cu rădăcini basce. Ganea se înscrie în această categorie, potrivit presei spaniole, prin faptul că a crescut în Basauri, în apropiere de Bilbao, unde familia sa locuieşte şi acum, iar el a evoluat la echipe de juniori din regiune.

Ganea, născut la Bistriţa, a mai evoluat în Spania la Mallorca B şi la Santanyi şi a strâns patru selecţii la naţionala României, fiind titular la ultimele două partide din preliminariile Cupei Mondiale din 2018, cu Danemarca şi Kazahstan. La Copenhaga, el a primit un cartonaş roşu şi a fost eliminat în mintul 63.

Athletic Bilbao, locul 11 în LaLiga, are un singur străin în lot, francezul Aymeric Laporte, care are un străbunic basc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.