Selecţionerul Cosmin Contra s-a declarat, sâmbătă, mulţumit de evoluţia jucătorilor naţionalei României în meciul cu Lituania, remarcând totuşi că fotbaliştii români mai au probleme în defensivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vreau să felicit jucătorii pentru felul în care au abordat meciul. Am jucat din nou fără spectatori şi vă spun sincer că e o stare destul de nasoală în rândul jucătorilor când ies pe teren şi trebuie să joace cu tribunele goale. Băieţii au înţeles că trebuie să aibă altă atitudine. Am surprins un pic în primul 11 jucând cu doi atacanţi, cred că mi-a ieşit destul de bine această alegere, pentru am avut mai multă prezenţă în careu. Mi-a plăcut cum au colaborat Keşeru şi Puşcaş, mijlocaşii centrali au făcut un efort extraordinar, la fel cei din bandă. În general, toţi jucătorii au jucat foarte bine, sunt foarte mulţumit de felul în care au arătat în multe momente. Mai avem unele probleme cu pasele în spate, spre portarul propriu, dar sperăm pe viitor să le eliminăm. Cei doi fundaşi centrali care au jucat în trecut sunt accidentaţi şi a trebuit să schimb. La acţiunea trecută am ales să-l aduc pe Tamaş pentru experienţă. Şi Moţi e un jucător care are experienţă, dar poate nu aşa multă la echipa naţională, mai mult la echipa lui de club. Dar azi a făcut un cuplu de fundaşi centrali foarte bun cu Săpunaru. Înainte de meci m-am gândit să-l bag pe Nedelcearu sau pe Paşcanu, dar am ales să joc cu cei doi datorită experienţei. Echipa Lituaniei e o echipă care joacă direct, pe mingi lungi şi i-am atenţionat pe fundaşii centrali la aceste acţiuni", a declarat Contra, la Pro TV. 

Selecţionerul spune că România nu va aborda meciul din Muntenegru pentru a obţine un rezultat de egalitate.

"Poţi obţine un rezultat de egalitate dacă mergi să câştigi. Dacă vom avea aceeaşi atitudine, acelaşi spirit în Muntenegru vom câştiga. Minuni au fost şi pot exista. Dacă lituanienii vor alerga atât de mult ca azi şi vor fi agresivi, de ce nu (n.r. - ar obţine un rezultat bun în Serbia)? Trebuie să ne pregătim pentru o finală. Avem pe bancă jucători care pot intra fără probleme în Muntenegru, o să mă gândesc foarte bine să văd ce jucători voi alege pentru a avea prospeţime şi mergem pentru a câştiga meciul", a spus el.

Contra a afirmat că l-ar fi trimis pe teren pe Ianis Hagi indiferent de scorul de pe tabelă: "Ianis a demonstrat toată săptămâna în antrenamente, s-a integrat bine, băieţii l-au primit bine şi oricum îl băgam pe Ianis, indiferent de scorul care era, pentru că l-am văzut dezinvolt la anternamente şi mă bucur pentru debutul lui."

Reprezentativa României a învins, sâmbătă seară, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, cu scorul de 3-0 (1-0), selecţionata Lituaniei, în grupa a patra a Diviziei C a Ligii Naţiunilor. Cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor, tricolorii ocupă locul doi în clasamentul grupei, cu nouă puncte, două mai puţine decât liderul Serbia. Sârbii întâlnesc însă în ultima etapă Lituania, care nu a obţinut nicio victorie, iar România, în deplasare, Muntenegru.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.