Australianul Nick Kyrgios, "copilul teribil" al tenisului mondial, s-a autoeliminat în turul doi la Mastersul de la Roma, după ce a abandonat meciul cu norvegianul Casper Ruud, la scorul de 6-3, 6-7(5), 2-1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În setul trei, după un punct pierdut, Kyrgios a început să se certe cu un suporter, despre care a spus că îl deranja. Arbitrul de scaun al partidei a decis să-l penalizeze.

Nefiind de acord cu decizia arbitrului, australianul a aruncat cu racheta şi apoi şi cu un scaun în mijlocul terenului. Apoi a decis să-şi strângă lucrurile şi să părăsească terenul.

În urma acestei decizii, el riscă o suspendare din circuit.

Nick Kyrgios este cunoscut pentru modul delăsător în care abordează unele meciuri, dar şi pentru multiplele divergenţe cu jucători sau arbitri de scaun.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.