Cosmin Contra a declarat că este un vis împlinit faptul că va antrena echipa naţională şi spune că este convins că poate îndeplini obiectivul FRF, calificarea României la turneul final al Campionatului European din 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"E un vis împlinit din toate punctele de vedere şi mă bucur că îmi pot realiza unul dintre visele mele. E foarte important pentru mine că m-am aflat printre antrenorii care au fost căutaţi pentru a antrena echipa naţională. Am ajuns la un acord de principiu cu domnul preşedinte. Acum sper ca această numire să fie aprobată de Comitetul Executiv şi să ne apucăm de treabă. Nu pot să spun că am fost surprins că FRF m-a avut pe lista posibililor selecţioneri, dar consider că sunt mulţi antrenori români care ar fi putut fi în vederea echipei naţionale înaintea mea, dar dacă am fost şi eu înseamnă că mi-am făcut treaba bine şi sunt profilul de antremor tânăr dorit de federaţie şi sper să nu le înşel aşteptările şi să muncesc cât mai bine împreună cu cei de federaţie şi să ne calificăm la europene. Nu vreau să intru în alte detalii, se vor şti toate în zilele următoare. Să aşteptăm ziua de vineri să se facă oficial şi apoi o să vorbim de alte lucruri. Este foarte greu la orice echipă ajungi. Echipa naţională vine după o necalificare la mondiale şi e clar că este un moment greu. Dar nu mă sperie munca, îmi place să muncesc, am pasiune în ceea ce fac şi am încredere în ceea ce fac şi în ceea ce transmit şi cred că împreună cu jucătorii ne putem califica la următoarele europene şi să revenim în fotbalul mare. Eu mă simt pregătit să fiu selecţioner, altfel nu aş fi acceptat această provocare. Trebuie să muncesc cât mai bine, să încerc să fiu cât mai inspirat în ceea ce le transmit jucătorilor, în alegerile pe care le voi face şi echipa să înceapă câştige meciuri şi să aducem din noi suporterii pe stadion, să jucăm un fotbal plăcut. Principalul obiectiv e calificarea la europene. Am pus totul la punct astăzi, am ajuns la o înţelegere de principiu şi sperăm să se oficializeze. Cât nu e oficial nu sunt antrenorul echipei naţionale, sunt încă antrenorul lui Dinamo. Am primit multe mesaje de felicitare", a declarat Contra, la Telekom Sport.

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord de principiu cu tehnicianul echipei Dinamo, Cosmin Contra, pentru preluarea de către acesta a postului de selecţioner al României.

"Federaţia Română de Fotbal a ajuns la o înţelegere de principiu cu domnul Cosmin Contra în privinţa preluării postului de selecţioner al naţionalei României. În data de 14 septembrie 2017, preşedintele Răzvan Burleanu a fost mandatat prin decizia Comitetului de Urgenţă al FRF să negocieze cu anumiţi antrenori ocuparea funcţiei de selecţioner al echipei naţionale. Comisia Tehnică a recomandat mai multe nume de candidaţi, iar preşedintele FRF şi-a însuşit aceste propuneri", se arată pe site-ul FRF.

Numirea în funcţie a unui nou selecţioner şi detaliile contractului ce urmează a fi încheiat vor fi prezentate Comitetului Executiv şi supuse aprobării acestuia.

Contra pregăteşte echipa Dinamo din 17 februarie. El a mai antrenat în carieră Poli Timişoara (septembrie 2010-februarie 2011), Fuenlabrada (august 2012-octombrie 2012), Petrolul Ploieşti (octombrie 2012-martie 2014), Getafe (martie 2014-ianuarie 2015), Guangzhou R&F (ianuarie 2015-iulie 2015) şi Alcorcon (iunie 2016-octombrie 2016). Ca tehnician, el are două trofee în palmares, Cupa României cu Petrolul Ploieşti, în 2013, şi Cupa Ligii cu Dinamo, în 2017.

După ratarea calificării la Cupa Mondială din 2018, Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, joi, că preşedintele forului, Răzvan Burleanu şi selecţionerul Christoph Daum au convenit încetarea colaborării, înaintea ultimelor două partide ale echipei României din preliminariile CM. Acordul urmează să fie validat de Comitetul Executiv al FRF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.