Grecul Margaritis Schinas, unul dintre vicepreşedinţii Comisiei Europene, a declarat, luni, pe Twitter, că proiectul Super League iniţiat câteva cluburi de fotbal dintre cele mai bogate din Europa este contrar valorilor europene de "diversitate" şi "integrare", informeză AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Trebuie să apărăm un model european de sport bazat pe valori, diversitate şi integrare. Nu se pune problema a-l rezerva pentru câteva cluburi bogate şi puternice care vor să rupă legăturile" cu federaţiile naţionale, a scris acest înalt oficial al executivului european, Margaritis Schinas, comisar responsabil cu Promovarea stilului de viaţă european (Cultură, Educaţie).

Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.

"Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicat.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Bafrcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.